-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalGareth Southgate: „Am reuşit o performanţă enormă, dar cu un cost fizic“

Gareth Southgate: „Am reuşit o performanţă enormă, dar cu un cost fizic“

Anglia s-a impus meritoriu marţi seară, în faţa Germaniei, scor 2-0 şi s-a calificat în sferturile Campionatului European. Selecţionerul naţionalei Angliei, Gareth Southgate, a apreciat faptul că elevii săi au pus capăt unei perioade de 55 de ani fără victorie în faţa Germaniei, la marile competiţii. Totodată, acesta nu a ezitat să vorbească la superlativ despre suporterii prezenţi la stadion.

„Jucătorii au fost uriaşi. Însă suporterii prezenţi pe stadion au fost incredibili. Am mai fost aici la meciuri disputate cu porţile închise şi nu am avut nici jumătate din zgomotul care a fost astăzi. Au fost în spatele nostru la fiecare duel, la fiecare presing, la fiecare cursă. Energia a fost incredibilă. Faptul că s-au întors acasă cu sentimentele pe care le-au trăit în această seară, ştiind că atâtea milioane de persoane au avut această bucurie care li s-a oferit astăzi, după acest an şi jumătate atât de dificil, este foarte special.

Am jucat împotriva unei echipe cu patru campioni mondiali, cu un antrenor a cărui carieră este incredibilă. Chiar dacă îi va fi greu, am un mare respect pentru ceea ce a făcut. Au existat mereu dubii în privinţa şanselor noastre în faţa unor echipe mari, după Cupa Mondială. Şi, cu experienţa sa, ştiam că Germania va dicta ritmul în anumite faze ale meciului, că Toni Kroos va organiza jocul alături de Hummels şi că trebuie să fim răbdători. Astăzi am reuşit o performanţă enormă, dar cu un cost fizic şi un nivel emoţional ridicat. Prin urmare, trebuie să ne asigurăm că ne recuperăm bine. Este un moment periculos pentru noi, deoarece există căldura victoriei şi senzaţia în ţară că trebuie doar să ne prezentăm pe teren pentru a câştiga“, a punctat selecţionerul Angliei, Gareth Southgate.

Dezamăgire enormă în tabăra „Mannschaft“

De partea cealaltă, Joachim Loew a trăit o „dezamăgire enormă” la ultimul său meci ca selecţioner al Germaniei, post pe care îl părăseşte după 15 ani.

Este dificil de analizat acest eşec. Este, înainte de toate, o dezamăgire enormă. Am sperat la mai bine, am avut încredere în această echipă. La astfel de meciuri este important să concretizezi puţinele ocazii care apar. Thomas Muller şi Timo Werner au avut două, dar nu au marcat. Însă nu putem da vina pe nimeni. În vestiar a fost o tăcere mormântală, toţi jucătorii sunt extrem de dezamăgiţi, la fel şi eu. Englezii au marcat, cred, la prima lor ocazie. Dacă Thomas Muller ar fi înscris, puteam reveni. Ne-a lipsit sângele rece în faţa porţii, experienţa în anumite situaţii, maturitatea uneori. Calitatea există, mentalul, starea de spirit, însă nu am ştiut să fim consecvenţi până la final şi am fost pedepsiţi“, a comentat selecţionerul Germaniei.

Joachim Loew a subliniat că se desparte de naţionala ţării sale cu o mulţime de lucruri pozitive.

„Am început ca secund la Cupa Mondială 2006 din Germania. Apoi, am câştigat titlul mondial în 2014 şi Cupa Confederaţiilor în 2017, cu o echipă de tineri. După 2018 (când Germania a fost eliminată în primul tur la Cupa Mondială) am traversat momente dificile. Dar, în ciuda dificultăţilor din aceşti trei ani, am învăţat multe. Ceea ce rămâne mai presus de toate sunt toate acele momente alături de oameni, indiferent de victorii sau înfrângeri, oameni cu care am format legături puternice, am trăit momente de neuitat şi care au devenit foarte importanţi în viaţa mea, de la jucători la staff-ul meu. Dezamăgirea acestui EURO va rămâne o vreme. Nu putem digera asta în câteva zile, însă sunt sigur că în timp voi rămâne cu multe amintiri pozitive“, a încheiat Joachim Loew.

Citeşte şi: EURO 2020 / Anglia a învins meritat Germania și s-a calificat în sferturi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS