4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljProfesorii cu doctorat, obligaţi să aleagă sporul sau echivalarea gradului

Profesorii cu doctorat, obligaţi să aleagă sporul sau echivalarea gradului

Cadrele didactice care deţin titlul de doctor trebuie să aleagă dacă vor sporul de doctorat, care reprezintă 50% din salariul minim brut pe economie sau echivalarea cu gradul didactic I. Profesorii nu mai pot beneficia şi de spor şi de echivalare şi este valabil acest aspect şi pentru cei care au obţinut titlul de doctor înainte de 2017, conform unui ordin de ministru publicat pe 16 iunie. Acest ordin se aplică pentrru salariile aferente lunii iunie 2021. Sindicaliştii spun că o prevedere legislativă nu se poate aplica retroactiv şi anunţă că vor acţiona în instanţă ordinul de ministru care prevede acest lucru.

Ordinul care se aplică începând din iunie

Limitarea folosirii titlului de doctor de cadrele didactice indiferent de anul în care a fost obţinut, prin alegerea sporului salarial sau a echivalării gradului didactic, a fost legiferată prin
Ordinul Ministrului Educației. Limitarea era valabilă doar pentru profesorii care au obţinut titlul de doctor până la 1 iulie 2017 prin legea salarizării unice, iar ordinul ministrului Educaţiei extinde acest aspect şi pentru profesorii care au titlul de doctor înainte de 2017. Prevederile acestui ordin se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021.

Primele măsuri pentru atacarea ordinului

Sindicatele spun că vor ataca acest ordin.


„Sindicatul Învăţământului „Spiru Haret” Dolj a transmis membrilor săi un model de plângere prealabilă împotriva Ordinul Ministerului Educației nr. 3993/16. 06. 2021, prin care solicităm revocarea parţială a acestuia, respectiv a prevederilor art. (1) alin. (2)[ (2) prin care  prevederile articolului 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017. În opinia noastră, dispozițiile citate sunt nelegale, deoarece un act normativ sau administrativ își intră în drepturi de la apariția lui în Monitorul Oficial și are efecte pe viitor.

În acest sens, cu referire strictă la această temă, observăm și clarificările aduse de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa nr.3276/4.09.2017, adresă de clarificare transmisă de Ministerul Educaţiei., care menționează faptul că „începând cu 1 iulie 2017, data de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cadrele didactice care dobândesc titlul științific de doctor optează fie pentru indemnizața pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalare cu gradul didactic I. Alineatul nu se aplică pentru cadrele didactice care și-au echivalat gradul didactic I prin dobândirea titlului științific de doctor înainte de intrarea în vigoare a Legii 153/2017”, a precizat Nicu Cotescu, preşedintele sindicatului „Spiru Haret” Dolj.

Există prevederi legislative care nu impun condiţii pentru echivalare

Liderii de sindicat spun că sunt prevederi legislative care nu pun condiţii de echivalare a titlului de doctor cu gradul I.

„După cum constatăm și din fosta Lege 128/1997, art.36 (3), dar și din actuala Lege 1/2011, art. 242 (7), nu se vorbește nicidecum de vreo opțiune, de vreo condiție, de vreo echivalare ci faptul că „personalul didactic care a obţinut titlul stiintific de doctor în domeniul specialităţii pe care o predă sau în domeniul fundamental, i se acorda gradul didactic I, pe baza unei inspecţii şcolare special, în baza unei metodologii.

Referitor la indemnizația lunară ca urmare a deținerii unui titlu științific de doctor, Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, menționează foarte clar la Art. 14 alin. (1): “Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul”, a subliniat preşedintele sindicatului „Spiru Haret” Dolj.

Profesorii rămân fără grad dacă păstrează sporul salarial

Sindicaliştii spun că prin acest ordin este posibil ca unii proesori să fie în situaţia de a nu mai avea gradul didactic I.
„Consider că aceste drepturi nu pot și nu trebuie să cunoască vreo reducere doar pe criteriul apariției unei noi legi, în caz contrar aducându-se atingere principiului neretroactivității legii civile, care, la art 6 (2) din L 287/2009 Codul civil, se menționează că „Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.”


Pe de altă parte este atacat și dreptul de proprietate, întrucât colegii noștri au în patrimoniu un “bun” de care se încearcă a fi privați în mod nelegal, prin apariția OME nr. 3993/17.06.2021″, a mai precizat preledintele sindicatului „Spiru Haret” Dolj.

Se cer clarificări de la Ministerul Educaţiei

Liderii sindicatului „Spiru Haret” Dolj spun că este nevoie de lămuriri din partea Ministerului Educaţiei.


„Este absolut necesar ca Ministerul Educației să transmită clarificări prin care să se expliciteze ceea ce s-a dorit a se reglementa prin art. 1 alin. (2) al OME nr. 3993/2021. În caz contrar, se poate ajunge în situația în care unitățile de învățământ vor solicita cadrelor didactice aflate în această situație să renunțe la un drept obținut legal. Ori, conform L 53/2003, art. 38, Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, motiv pentru care niciun angajator nu poate să solicite vreunui salariat să renunțe la drepturile recunoscute de lege”, a mai spus preşedintele Spiru Haret-Dolj, Nicu Cotescu.

Vor apela la instanţă

Conducerea sindicatul Învățământului ,,Spiru Haret” Dolj a anunţat că va face demersurile necesare pentru acționarea în instanță în vederea apărării drepturilor cadrelor didactice cărora li s-a acordat, conform legii, gradul didactic I în baza titlului stiintific de doctor înainte de 1 iulie 2017 în contextul în care prin Ordinul menționat se încearcă, retroactiv, privarea de un drept.
În plus, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a reclamat deja ordinul respectiv la Avocatul Poporului, dar a solicitat anularea prevederilor prin înaintarea de adrese atât la Ministerul Educației, cât și la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS