Sorana Cîrstea (România, 45 WTA) a fost eliminată de Emma Răducanu (Marea Britanie, 338 WTA), scor 3-6, 5-7, în turul 3 la Wimbledon. „Sori“ nu a reușit, astfel, să-și depășească cea mai bună performanță a carierei la Grand Slam-ul londonez.
Adolescenta în vârstă de numai 18 ani a primit un wild card pe tabloul principal și a scris istorie, devenind cea mai tânără jucătoare a Marii Britanii care se califică în optimile de finală la Wimbledon! Emma a jucat entuziasmant, iar Sorana nu a găsit soluții în fața sportivei de origine română care reprezintă Marea Britanie.
Sorana a început bine şi a condus cu 1-0 şi 3-1, dar apoi ceva în jocul său s-a rupt şi Răducanu a câştigat cinci ghemuri la rând şi setul, cu 6-3. Emma Răducanu a dus seria de ghemuri consecutive la opt, desprinzându-se la 3-0 în actul secund. Cîrstea a reuşit să revină, a egalat, 3-3, dar nu a reuşit să ducă setul în tiebreak, cedând cu 5-7, la a treia minge de meci a britanicei, după o oră şi 39 de minute.
Cîrstea a încheiat cu 2 aşi, 3 duble greşeli, 18 winners şi 18 erori neforţate, în timp ce Raducanu a avut 4 aşi, 4 duble greşeli, 30 de winners şi 18 erori neprovocate.
Sportiva născută din tată român și mamă chinezoaică și-a asigurat un cec în valoare de 211.770 de euro pentru calificarea în optimi. De partea cealaltă, Cîrstea se consolează cu un premiu de 134.550 de euro după ce s-a oprit pentru a patra oară în carieră în turul 3 la All England Club.
Sorana a jucat accidentată
Un lucru pe care l-a mărturisit Sorana la finalul duelului cu Emma a fost că nu a jucat la nivel său maxim, pentru că, din punct de vedere fizic, lucrurile nu au stat așa cum trebuia. Sportiva din Târgoviște a jucat cu un bandaj imens la coapsă și a dezvăluit că s-a confruntat cu o accidentare serioasă.
Sorana Cîrstea (45 WTA) spune că a simțit dureri la coapsă în timpul duelului cu Emma Răducanu, iar din această cauză nu a putut servi așa cum o face în mod normal. Se pare că accidentarea româncei ar fi una destul de serioasă, și anume o ruptură de un centimetru și jumătate.
„Am jucat cu o ruptură de un centimetru și jumătate! A fost o accidentare destul de nasoală. Doctorii mi-au spus să nu intru pe teren. E o accidentare cu care mă confrunt de ceva timp, dar s-a agravat! Cred că înainte de turneu nu aveam nicio speranță. Luând asta în considerare, cred că am jucat peste așteptări. Puteam să fac mult mai multe, e cu dus și întors, depinde din ce unghi privești.
Cred că nu a fost o zi grozavă pentru mine, din punct de vedere al tenisului. Nu am jucat la nivelul la care am jucat în precedenta partidă. O felicit pe adversara mea, a jucat foarte bine și merita să câștige. La 3-1 a fost cheia meciului. Am servit la 3-1, chiar am avut mingi de 4-1, acolo cred că s-a jucat cel puțin primul set (n.r. Răducanu a realizat o serie de 8 game-uri consecutive). 4-1 ar fi fost alt scor. Am încercat să lupt cât am putut, dar azi nu m-a ajutat deloc serviciul! A fost greu să-mi țin serviciu și cred că asta a contat foarte mult”, a declarat Sorana Cîrstea, citată de Prosport.
Reacție spectaculoasă a Emmei
De partea cealaltă, Emma Răducanu (Marea Britanie, 18 ani) a vorbit despre visul pe care îl trăiește la Wimbledon, după victoria entuziasmantă reușită în fața Soranei Cîrstea.
Emma parcă a presimțit că va scrie istorie la Wimbledon, luându-și cu ea mai multe rânduri de echipamente, spre surprinderea părinților săi.
„Să fiu sinceră, sunt fără grai acum, nici nu am știut ce reacție să am când am conștientizat că am câștigat. Sunt atât de recunoscătoare pentru toată susținerea primită azi! E amuzant, pentru că atunci când am plecat de acasă pentru a intra în bula de la Wimbledon părinții mi-au zis: ‘Nu îți iei prea multe echipamente cu tine?’. Cred că în această seară va trebui să spăl câteva ținute, pentru că nu mai am curate. Sper că există acest serviciu la hotel și să nu trebuiască să le spăl eu”, a spus, râzând, Emma Răducanu.
Pentru Emma Răducanu va urma un meci în optimi contra sportivei din Australia, Ajla Tomljanovic.
Citește și: Olaru și Kichenok merg „ceas“! Românca a ajuns în optimi la Wimbledon