1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDrulă: Agenția de Salvare a Vieții Omenești pe Mare va fi desființată

Drulă: Agenția de Salvare a Vieții Omenești pe Mare va fi desființată

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a declarat, duminică la Timişoara, că Agenţia de Salvare a Vieţii Omenești pe Mare va fi desfiinţată şi că a primit un acord în acest sens de la premierul Florin Cîţu. De asemenea, la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, Porturile Galaţi, Autoritatea Navală Română a fost trimis corpul de control.

”Vreau să salut acţiunea procurorilor cred şi am crezut întotdeuna că puterile statului trebuie să îşi facă fiecare treaba, noi putem să mergem până la un punct. Chiar la acea Agenţie de Salvare a Vieţii de Om pe Mare noi aveam un control pornit la cererea mea, dacă vă aduceţi aminte în martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ASVOM nu a putut ieşi din port că era vreme rea şi barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcţiona pe vremea aia. Am trimis un corp de control acolo, un control încheiat care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de achiziţii”, a declarat Cătălin Drulă.

Atribuțiile vor fi preluate de IGSU

Agenţia va fi desfiinţată, iar atribuţiile acesteia vor fi preluate de IGSU, a anunţat Drulă.
”Am un anunţ de făcut, această Agenţie va fi desfiinţată. Am discutat şi cu premierul României şi şi-a dat acordul. Atribuţiile sale vor fi preluate de IGSU pentru că, de fapt, nici nu îşi avea neapărat rostul, iar prin felul în care au reacţionat, în fine, e un dosar în curs, va trebui să ajungă la final, arată că sunt suspiciuni mari de integritate, în orice caz de competenţă grave, vom desfiinţa această Agenţie”, a declarat Cătălin Drulă.
Ministrul Transporturilor a mai precizat că a trimis corpul de control şi la alte instituţii din domeniul naval.

”În ceea ce priveşte celelalte instituţii din domeniul naval, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, Porturile Galaţi, Autoritatea Navală Română, am trimis şi acolo corpul de control pentru că sunt, la fel, suspiciuni. Acolo am luat deja măsuri de schimbare a conducerilor, am adus profesionişti, la fel ca şi la Portul Constanţa în Consiliile de Administraţie.
De altfel e un proces amplu de numire a profesioniştilor de organizare de proceduri pentru mandate stabile pe patru ani ca să nu mai stea la mâna politicului. Face parte din efortul de profesionalizare pe care îl facem”, a mai declarat Cătălin Drulă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS