Astăzi începe sesiunea specială a evaluării naționale pentru absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare, carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza sau participa la probele de examen. În Dolj este un singur candidat înscris.
Astăzi se desfășoară prima probă scrisă la limba și litetratura română, iar marți este proba la matematică.
Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la evaluarea națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).