0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGestionarea câinilor fără stăpân din Craiova mai stă o tură

Gestionarea câinilor fără stăpân din Craiova mai stă o tură

Gestionarea câinilor fără stăpân din Craiova mai stă o tură. Intenţia Primăriei Craiova de a înființa un Serviciu de gestionare a câinilor fără stăpân şi de a atribui direct contractul de delegare a acestui serviciu către Salubritate Craiova SRL până la finalizarea procedurii de concesionare a lui nu a trecut de Consiliul Local (CL).

Proiectul de hotârâre s-a aflat pe ordinea de zi a unei şedinţe extraordinare, dar nu a întrunit cvorumul pentru a fi aprobat.

După cum se ştie, Curtea de Apel Craiova a anulat Hotărârea Consiliului Local nr.525/2019 prin care s-a aprobat înfiinţarea Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Craiova în cadrul Salubrităţii. Asta pentru că legea spune că serviciul trebuie înfiinţat la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, nu în cadrul unei societăţi comerciale, fie ea şi a primăriei. Tot legea mai spune că gestiunea serviciului trebuie „concesionată“ unei asociaţii de profil, nu încredinţată direct unei societăţi.

Primăria a încercat acum să „pună în aplicare principiul continuității serviciului, pentru a se captura câinii fără stăpân de pe domeniul public“, motiv pentru care se impunea „atribuirea directă a contractului de delegare a serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân, până la concesionarea acestuia către persoane juridice, asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor“. Asta după ce se înfiinţa acest serviciu la nivelul UAT Craiova.

Gestionarea câinilor fără stăpân în forma propusă de executiv, contestată de avocatul Lucian Săuleanu

În şedinţa CL Craiova de astăzi însă, avocatul Lucian Săuleanu, consilier municipal din partea USR-PLUS, a considerat că „prin adoptarea acestei hotărâri nu facem decât să încălcăm un text de lege“. „Trebuie să ţinem cont că am ajuns în această situaţie după o decizie definitivă a Curţii de Apel Craiova. Problema este că delegarea unui astfel de serviciu către Salubritate în viziune instanţei nu a fost legal, pentru că el trebuia concesionat unei asociaţii de profil. Atribuirea, concesionarea acestui serviciu a fost stabilită de legiuitor doar către anumiţi destinatari, persoane fizice, asociaţii sau fundaţii, or Salubritatea nu se încadrează în niciuna din aceste categorii. Din acest considerent eu o să votez împotrivă“, a spus Lucian Săuleanu.

Gestionarea câinilor fără stăpân din Craiova mai stă o tură. Proiectul de hotârâre nu a îndeplinit cvorumul necesar pentru a fi aprobat în CL.
Gestionarea câinilor fără stăpân din Craiova mai stă o tură. Proiectul de hotârâre nu a îndeplinit cvorumul necesar pentru a fi aprobat în CL.

Explicaţiile executivului cum că a fost lansată o procedură de concesionare a acestui serviciu, dar nu a fost depusă nicio ofertă nu au convins consilierii de dreapta, care s-au abţinut de la vot. Avocatul Săuleanu a votat împotrivă, aşa cum anunţase iniţial, iar cum la şedinţă au participat 24 de consilieri locali din 27 proiectul de hotărâre nu a îndeplinit cvorumul necesar pentru a fi aprobat.

Au fost aprobate, în schimb, în unanimitate, Studiul de Prefezabilitate privind construirea unui spital de pediatrie în curte la „Filantropia” şi concesionarea către RAT SRL a ultimului autobuz electric articulat din cele 16 achiziţionate de la firma poloneză Solaris.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS