Veștile bune continuă pentru absolvenții de liceu și de licență care au avut rezultate bune la examenul de Bacalaureat. Pe 13 iulie, la SPOT ADMISSIONS EDMUNDO, aceștia pot fi admiși pe loc la universități din Belgia, Olanda, U.K. sau România și să primească finanțare prin singurul credit dedicat 100% studenților – FINS.
SPOT ADMISSIONS EDMUNDO – admitere cu minim 7,50 în BAC la zeci de programe de licență și masterat
Participarea la SPOT ADMISSION este simplă – toți cei interesați completează un formular de înregistrare, apoi, cu ajutorul unui consilier, aleg universitatea și facultatea la care vor să fie admiși și se programează la interviu. Tot ce le rămâne de făcut până la interviu este să pregătească 3 documente: diplomă / adeverință de BAC / licență, certificatul de limba engleză și foaia matricolă.
Cu o nota de minim 7,5 la BAC, aplicanții pot fi acceptați la programe de licență sau masterat internaționale din cadrul Karel de Grote Hogeschool, Fontys University of Applied Sciences, Coventry University sau BISM – Bucharest International School of Management. Computer Science, Relații Internaționale, Psihologie, Științe Biomedicale, Business, Inginerie, Marketing, Finanțe, Arhitectură sunt doar câteva dintre programele puse la dispoziție de universitățile internaționale.
Reducere la taxe de 50%
În plus, pe lângă avantajul de a afla pe loc dacă sunt acceptați la facultate, viitorii studenți pot beneficia de 50% reducere a taxelor de școlarizare din Olanda, de taxe de studiu accesibile în Belgia sau chiar de împrumutul guvernamental britanic pentru studii în U.K.
Diversitate – cuvântul cheie când vine vorba de programe de studii superioare
Fie că vorbim de programele oferite de țara noastră sau cele din străinătate, oferta universităților care au decis să acorde șansa unei admiteri simplificate cuprinde o gamă diversificată de domenii de studiu și posibilități de dezvoltare..
Internship-uri
Fontys University of Applied Sciences (Olanda), cea mai mare universitate de științe aplicate din Olanda cu peste 44.000 de studenți, oferă pe lângă învățare prin practică posibilitatea de a face două internship-uri pe parcursul studiilor, dar și un semestru în altă țară.
Pentru cei care încă visează la studii în U.K. după Brexit, Coventry University vine cu 7 programe de licență cu startul în mediul online în luna iulie și continuarea în campus din septembrie. În plus, aplicanții la Coventry University pot profita de ultima șansă de a studia aici cu ajutorul împrumutului pentru studii oferit de guvernul britanic.
Karel de Grote University (Belgia) oferă sprijin 1 la 1, dar și coaching și consultanță personalizată tuturor celor care aleg să studieze aici Business sau Computer Science. Totodată, KdG are și un important centru de carieră și antreprenoriat în care studenții sunt încurajați și sprijiniți în deschiderea propriilor afaceri.
Cei care își doresc să studieze Business la același nivel ca în străinătate, însă cu un cost mai mic, Bucharest International School of Management este cea mai bună opțiune. La sfârșitul celor 3 ani de studiu cu experți de business din România, dar și profesori din străinătate, vor obține o diplomă recunoscută la nivel internațional, din partea universității Abertay din Scoția.
Admitere mai simplă ca oricând
Pentru a fi admiși la oricare dintre cele 4 universități, absolvenții de liceu trebuie să treacă prin 3 pași simpli:
- să completeze formularul de înregistrare de pe spotadmissions.ro
- să pregătească un dosar minimal, care să cuprindă diplomă / adeverință de BAC / licență, foaia matricolă și certificat de limba engleză
- să se prezinte ONLINE la interviul programat în data de 13 iulie
Toți cei interesați de eveniment se pot înscrie gratuit pe spotadmissions.ro.