Premierul Florin Cîțu a anunțat, după ședința de Guvern, că l-a revocat din funcție pe ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
„Azi, după o discuție cu membrii coaliției la prima oră am transmis președintelui Klaus Iohannis propunerea de revocare a ministrului Finanțelor, Alexandru nazare. A avut posibilitatea să-și prezinte demisia, a preferat să fie revocat.
Am transmis propunerea ca eu să fiu ministru interimar.
În cursul zilei de marți am informat toți liderii coaliției despre intenția mea de a cere demisia dlui Nazare.
Azi dimineață am avut o nouă discuție cu liderii coaliției și am informat despre refuzul dlui Nazare de a-și dea demisia și despre decizia de a fi revocat.
Decizia am luat-o după analiză la 6 luni de zile. Cele mai întârziate proiecte de la Ministerul Sănătății.
Avem proiecte întârziate la Finanțe pentru atragerea de fonduri europene și pe combaterea evaziunii fiscale.
În acest moment nu avem nicio propunere pentru ministru al Finanțelor. Ca interimar, mă voi asigura pentru ca toate proiectele să fie reluate în scurt timp.
Eu am să fiu ministru interimar. A avut oportunitatea să-și dea demisia, dar a vrut să fie revocat. A fost o evaluare la 6 luni de zile. Cele mai întârziarte proiecte sunt la Ministerul Sănătății”, a spus Florin Cîțu.