2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMedic chirurg din Gorj, acuzat de luare de mită

Medic chirurg din Gorj, acuzat de luare de mită

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au descins, joi dimineața, la Spitalul Județean de Urgență Tg-Jiu dar și la domiciliul unui medic chirurg. Medicul este acuzat pentru săvârşirea a 13 infracţiuni de luare de mită și a fost condus la sediul Parchetului pentru a fi audiat.

Potrivit primelor informații oferite de reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, la data de 08.07.2021, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul N.G., medic chirurg în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, pentru săvârşirea a 13 infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal. Totodată, a dispus reţinerea preventivă a suspectului N.G. pentru 24 de ore, începând cu data de 08.07.2021, orele 12:30.

În cauză s-au formulat patru denunţuri, iar din declaraţiile martorilor denunţători s-a conturat ideea că medicul N.G. nu intervine chirurgical până nu primeşte sume de bani de la pacientul care urmează să fie operat, necontând starea materială a bolnavului.

Din probatoriul administrat în cauză, de procurorul specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Gorj – S.I.C.E., precum şi ale Direcţiei Generale Anticorupţie – Structura Centrală, Serviciul Tehnic Bucureşti, a rezultat că pentru medicul N.G. din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, este un obicei să primească sume de bani de la pacienţii pe care îi tratează, iar în situaţia în care nu primeşte sume de bani, medicul refuză actul medical.

Sumele de bani au fost primite de către suspectul N.G. în cabinetul său, situat în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu.

În perioada 06.06.2021 – 16.06.2021, medicul chirurg N.G. a primit sume de bani şi diferite bunuri de la alte 9 persoane.

Medicul acuzat de luare de mită: „Dacă e speranţă de ceva bănuţi, internez! Dacă nu, nu internez!”

De pildă, în data de 09.06.2021, la ora 22:45, fiind de gardă, medicului N.G. îi sună telefonul, iar din discuţia pe care o poartă rezultă că este chemat la o urgenţă. Acesta iese din birou şi la ora 23:00 revine în cabinet, unde poartă cu voce tare următorul monolog: „Dacă e speranţă de ceva bănuţi, internez! Dacă nu, nu internez!”.

De asemenea, din probatoriul administrat rezultă că suspectul N.G. nu pretindea o anumită sumă, însă dacă suma era prea mică era nemulţumit.

De pildă, în data de 11.06.2021, medicul N.G., după ce primeşte un plic cu bani de la un bărbat care părăseşte biroul, poartă cu voce tare următorul monolog: „… ce făcu… subţire de tot. 4… 5… 6…aaa, bun mă! Buuun! Mi-a dat 5 milioane, hai… păi da. Şase. Normal, trebuia să fie 6. Păi da… moşu, doar n-ai vrea moşu… moşu trăieşte… mă aşteptară 6… Mă aşteptară 6!”.

Suspectul N.G. era conştient de activităţile sale ilicite, dovadă fiind şi o rugăciune pe care acesta o spunea în fiecare zi cu voce tare în cabinetul său: „Doamne, Maica Domnului, dă-mi sănătate, bani mulţi, bine lui A…, fereşte-mă de boală, fereşte-mă de procurori, …!”.

Sute de milioane de lei vechi și mult whiskey, în urma perchezițiilor

În data de 08.07.2021 s-a efectuat o percheziţie domiciliară, în cabinetul medicului N.G. din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, fiind găsite sume de bani în valoare totală de peste 71.000 RON, din care 52.200 lei, restul valută (3400 euro şi 350 lire sterline), banii fiind depozitaţi într-un dulap din lemn situat în cabinetul medical. Au mai fost găsite şi numeroase alte 0bunuri, cum ar fi: băuturi alcoolice, cafea, parfumuri, ţigări.

Procurorul a reţinut că, potrivit declaraţiei de avere, medicul N.G. deţine depozite bancare în cuantum de peste 1.400.000 lei.

Urmează ca în perioada următoare să fie evaluate de către procurorul de caz, cu sprijinul organelor de poliţie judiciară, probele obţinute din exploatarea mandatelor de supraveghere tehnică emise de judecător, pentru perioada 17.06 – 08.07.2021.

Ancheta continuă, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun.

Facem însă precizarea că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, dar aceste acţiuni ale procurorului nu sunt în măsură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază în continuare persoanele suspecte sau inculpate, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în cauză.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS