SN Nuclearelectrica SA a anunțat că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național (SEN) ieri după amiază, ca urmare a aparitiei unei disfunctionalități în partea clasică a unității, fără impact pe partea nucleară.
”Specialiștii CNE Cernavodă investighează cauza și lucrează la remedierea acesteia în vederea reconectării Unității 2 la SEN.
Deconectarea automată a Unității 2 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând conform proiectului.
Deconectarea automată a Unității 2 precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securități nucleare a reactorului, pesonalului unității, populației și mediului înconjurator.”, anunță Cosmin Ghiță, director general al SN Nuclearelectrica SA.