O fetiță de 10 ani susține că ar fi fost agresată sexual de patru băieți cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, în Ploiești. Tot ceea ce s-a întâmplat ar fi fost filmat.
Fata susține că în urmă cu două săptămâni a întreținut raporturi sexuale orale cu aceștia, iar unul dintre ei ar fi filmat și ar fi postat pe Instagram, dar apoi a sters postarea.
Poliția a fost anunțată sâmbătă seara, când fata i-a povestit mamei ce s-ar fi întâmplat.
Conform Adevărul, fata ar fi susținut că atunci a mers de bunăvoie cu cei patru, dar că apoi nu a mai acceptat.
Fata i-a spus mamei că unul dintre băieți, în vârstă de 16 ani, ar fi încercat să o forțeze, sâmbătă, să întrețină relații sexuale într-o scară de bloc din Ploiești.
Polițiștii i-au audiat pe fata și pe băiatul de 16 ani.
Poliţia a deschis dosar penal pentru viol, pornografie infantilă şi loviri şi alte violenţe. De asemenea, pentru că este vorba despre pornografie infantilă, dosarul va fi preluat de procurorii DIICOT.