4.2 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn joc Super Mario pentru consolă s-a vândut cu 1,56 milioane dolari

Un joc Super Mario pentru consolă s-a vândut cu 1,56 milioane dolari

Un cumpărător anonim a plătit 1,56 milioane dolari pentru un joc Super Mario 64 din 1996, stabilind un nou record pentru cel mai scump joc video vândut vreodată. Pachetul putea fi cumpărat în 1996 cu 60 de dolari și era pentru consolele Nintendo 64. În ultimele luni mai multe jocuri video de colecție au fost cumpărate pe multe sute de mii de dolari, cel mai recent exemplu fiind un The Legend of Zelda din 1987, vândut pentru 870.000 de dolari.

Cei de la casa de licitații Heritage Auctions spun că au fost 16 oferte de cumpărare și, spre uimirea lor, cea câștigătoare a ajuns să fie de peste 1,5 milioane dolari, pentru un joc sigilat din 1996.

Prețul i-a uimit pe mulți din comunitatea pasionaților de jocuri video de colecție și în ultimele luni au fost mai multe exemple de sume mari plătite pentru jocuri rare aflate în pachete nedesfăcute.

Este un semn că cei care au bani văd investiția în jocuri video de colecție ca fiind una ce merită făcută, pentru că este clar că cei care le cumpără nu le vor desface.

În aprilie, o copie de Super Mario Bros din 1986, care a stat uitată într-un sertar, s-a vândut cu 660.000 de dolari.

Mario și fratele său Luigi au apărut pentru prima oară pe ecranele Nintendo în 1985, iar jocul a avut succes nebun. În jocul Super Mario 64, eroul trebuie să treacă de mai multe obstacole pentru a salva prințesa Peach ce fusese răpită de Bowser.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS