2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentRăpit de pe stradă de fostul iubit al prietenei sale şi agresat

Răpit de pe stradă de fostul iubit al prietenei sale şi agresat

Un bărbat de 23 de ani a fost răpit de pe stradă de fostul iubit al prietenei sale, fiind agresat. Autorul faptei, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat preventiv.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţiştii din Năvodari au fost sesizaţi, prin apel 112, că un bărbat de 23 de ani, ar fi fost luată cu forţa într-un autoturism de mai mulţi bărbaţi, maşina deplasându-se pe drumul de la fostul combinat chimic USAS Năvodari, conform News.ro. 

“Imediat, poliţiştii au organizat filtre pentru depistarea autoturismului, acesta fiind identificat de poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Lumina, în localitatea Lumina. În autoturism se aflau trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 37 de ani, precum şi persoana vătămată.

Aceştia au fost conduşi la sediul Poliţiei oraşului Năvodari, pentru audieri, în vederea stabilirii situaţiei de fapt. În urma cercetărilor a reieşit faptul că victima a fost agresată de unul dintre bărbaţi, de 32 de ani”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul de 23 de ani a fost răpit de fostul iubit al prietenei sale, acesta fiind şi cel care l-a agresat.

Bărbatul de 32 de ani a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire sau alte violenţe, fiind apoi prezentat instanţei care a decis arestarea preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS