O femeie în vârstă de 36 de ani a fost găsită moartă, miercuri, într-o casă din municipiul Arad, poliţiştii efectuând cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad a informat că femeia era moartă de mai multă vreme.
„Am fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că într-un imobil de pe strada Iakob Cardoş se află o persoană decedată. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi un echipaj al ambulanţei, care au constat că este vorba despre o femeie de 36 de ani, care ar fi decedată de mai multe zile, cadavrul fiind în stare de putrefacţie”, se precizează într-un comunicat al IPJ Arad.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
Conform unor surse, femeia a fost găsită într-o poziţie nefirească şi prezenta pe corp posibile urme ale unei agresiuni.