2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTribunalul Giurgiu decide dacă îl eliberează pe Dragnea din închisoare

Tribunalul Giurgiu decide dacă îl eliberează pe Dragnea din închisoare

Tribunalul Giurgiu dezbate joi cererea de eliberare condiţionată depusă de fostul lider al PSD Liviu Dragnea, care execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman.

În luna aprilie, Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat mai devreme din penitenciar, susţinând că a îndeplinit fracţia necesară de 2/3 din pedeapsă, „este disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, pe tot parcursul executării pedepsei a avut un comportament bun, fiind recompensat în repetate rânduri şi fiind stăruitor în muncă – atât cât i s-a permis să muncească, a participat la activităţi culturale şi la cursuri educaţionale, a primit recompense şi credite”.

Conform actelor depuse în instanţă, Dragnea s-a plâns că persoanele din conducerea Penitenciarului Rahova i-au refuzat dreptul la muncă, ceea ce a condus „la izolarea sa în camera de detenţie pentru mai mult de 8 luni (din când în când având acces afară o oră sau două seara) şi la agravarea stării sale de sănătate, care nu a putut fi remediată în sistem de detenţie”.

Dragnea a reclamat că a fost ţinut zilnic în camera de detenţie 23 ore din 24

De asemenea, Dragnea a reclamat faptul că a fost ţinut zilnic în camera de detenţie 23 ore din 24 şi „în mod surprinzător a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2”. În plus, spunea fostul lider al PSD, dreptul său la sănătate a fost încălcat întrucât i-a fost refuzat, în mod sistematic, accesul la investigaţii de specialitate şi tratament adecvat, deşi penitenciarul a fost informat încă de la început despre afecţiunile de care suferea.

Pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 i-a respins însă cererea de eliberare condiţionată, Dragnea a făcut contestaţie, respinsă de Tribunalul Bucureşti pe 27 mai. În motivarea deciziei de la Tribunalul Bucureşti, se arăta că „instanţa a apreciat că, din analiza coroborată a situaţiei personale a petentului, nu şi-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare”.

În paralel, Dragnea a deschis un alt proces la Curtea de Apel Bucureşti în care solicita strămutarea de la Tribunalul Bucureşti la un alt tribunal din ţară a procesului privind eliberarea sa condiţionată din închisoare. El susţinea că judecătorii de la Tribunalul Bucureşti nu pot fi imparţiali în judecarea cererii sale, deoarece au semnat o petiţie faţă de modificarea Legilor Justiţiei, pe vremea guvernării PSD.

Procesul a fost mutat la Giurgiu

Deşi decizia Tribunalului Bucureşti era una definitivă, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat-o, iar procesul a fost mutat la Giurgiu. La Tribunalul Giurgiu dosarul a fost repartizat judecătoarei Ana Lazăr, însă aceasta a făcut cerere de abţinere, fiind înlocuită cu un alt magistrat.

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare. Fostul lider al PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, intentând mai multe procese, pe motiv că nu este lăsat să muncească în atelierul auto al închisorii.

Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, în prezent jurnalist la Realitatea Plus. Ulterior, Dragnea a câştigat mai multe procese cu penitenciarul, instanţele stabilind că i s-au încălcat mai multe drepturi, printre care dreptul la muncă şi la îngrijire medicală. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS