6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia donează 100.000 de doze de vaccin Pfizer Republicii Moldova

România donează 100.000 de doze de vaccin Pfizer Republicii Moldova

Vicepreşedintele CNCAV, Andrei Baciu, a declarat marţi că România va continua, atât la nivel individual, cât şi la nivel european, acţiunile de donaţie sau revânzare a unor doze de vaccin anti-COVID. El a precizat că săptămâna aceasta va fi făcută o nouă donaţie către Republica Moldova, respectiv 100.000 de doze Pfizer, informează Agerpres.

„Aşa cum România a făcut până în momentul de faţă către Republica Moldova cele mai importante donaţii, acestea vor continua cu un transport săptămâna aceasta de 100.000 de doze Pfizer, care a fost aprobat în şedinţa de guvern de săptămâna trecută.

După cum bine ştim, şi Serbia a beneficiat de 50.000 de doze de donaţie, Ucraina, Argentina, Vietnam – 100.000 de doze AstraZeneca şi până în momentul de faţă a fost finalizat un singur contract de vânzare, cu Danemarca, pentru 1.170.000 de doze de vaccin.

Iar demersuri suplimentare vor fi anunţate pe măsură ce România le finalizează. Sunt în curs şi alte acţiuni de acest tip, cât şi la nivel european, unde ştim promisiunea de donaţie de 100 de milioane de doze, unde şi România va fi parte a acestui proces de donaţie”, a afirmat Andrei Baciu într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Mecanismul european de contractare a vaccinurilor, un succes

Vicepreşedintele CNCAV a punctat că mecanismul european de contractare a vaccinurilor s-a dovedit un succes.

„Să nu uităm că noi, în România, am avut acces la vaccinuri încă din primele momente la nivel global, spre deosebire de alte ţări, chiar din regiune, pe care România le-a sprijinit pentru procesul de vaccinare.

Noi continuăm activităţile, inclusiv la nivel individual, cât şi în partea echipei europene de donaţie şi revânzare, tocmai pentru că toate vaccinurile, nu numai cele din România, toate vaccinurile au o perioadă de valabilitate şi, pe măsură ce studiile avansează, aceasta poate fi extinsă, deci este un proces inclusiv european, cât şi procese individuale ale statelor membre de donaţii şi de revânzare”, a completat el.

Până în prezent, potrivit secretarului de stat, România a recepţionat 19.549.226 de doze de vaccin: 11.595.129 de la BioNTech-Pfizer, de la Moderna – 1.592.400, de la AstraZeneca – 3.374.000, de la Johnson & Johnson – 987.700, urmând ca livrările să continue.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS