-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria Craiova îl execută silit pe constructorul locurilor de joacă din oraş

Primăria Craiova îl execută silit pe constructorul locurilor de joacă din oraş

Primăria Craiova încă nu şi-a recuperat banii de la firma care, în urmă cu câţiva ani a amenajat în oraş peste 20 de locuri de joacă. Este vorba de suma de 13.866.328 de lei. Banii trebuie să fie returnaţi de King Industrial Enterprises SRL care a pierdut procesul cu administraţia locală craioveană. SRL-ul nu a făcut-o de bunăvoie şi administraţia craioveană a apelat la un executor.

Primăria Craiova a trecut la executarea silită a firmei care a amenajat mai multe locuri de joacă din oraş. Aceasta a câştigat în 2019 procesul cu SRL-ul care a amenajat locurile de joacă. Instanţa a decis atunci că firma este bună de paltă şi trebuie să dea primăriei despăgubiri în valoare de 13.866.328 lei drept prejudiciu. În decembrie 2019 instanţa din Timişoara a decis:

„Respinge excepţia de nelegalitate vizând cerinţa caietului de sarcini privind grosimea de 19 mm a materialului de polietilenă de înaltă densitate din componenţa toboganelor. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii. Respinge excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului. Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Admite în parte cererea formulată de reclamantul Municipiul Craiova prin Primar împotriva pârâtei SC King Industrial Enterprises SRL. Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 13.866.328,6971 lei reprezentând prejudiciul creat celui din urmă, efect al antrenării răspunderii civile contractuale a pârâtei, având ca temei contractele de achiziţie publică nr.187497/11.12.2013, nr. 43540/20.03.2014 şi nr.116765/13.08.2014. Respinge în rest cererea reclamantei. Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 18.599 lei reprezentând cheltuieli de judecată”.


Pentru că societatea nu a plătiti de bunăvoie sumele respective, primăria a apelat la un executor.
Reprezentanţi ai primăriei spun că Primaria Craiova a declanşat procesul de recuperare a sumelor pe care instanţa le-a acordat. Mai exact, autorităţile au demarat procedura de executare silita a firmei respective. Până în acest moment nu au fost primite sume de la executor.

Experții se chinuie să afle de ce s-au spart toboganele primăriei ()

De ce s-a ajuns la un război juridic

Reamintim, în perioada anilor 2014-2015, peste 20 de locuri de joacă au fost echipate cu mobilier specific de un SRL, King Industrial Enterprises. Furnizarea şi montarea echipamentelor destinate locurilor de joacă din oraş a costat la acel moment primăria 8,2 milioane de euro. Până la sfârşitul anului 2014, municipiul cumpărase deja echipamente de 3 milioane de euro. Contractul a fost întrerupt brusc, iar între cele două părţi a izbucnit un război judiciar. O comisie din cadrul primăriei a verificat echipamentele instalate la locaţiile din Valea Roşie, Lăpuş, Parcul Puşkin şi Esplanada Craioviţa Nouă. Aceasta a constatat că toboganele prezintă spărturi, nefiind conforme. Mai mult decât atât, materialul din care erau realizate (polietilenă de înaltă densitate) ar avea o grosime de doar 3-4 milimetri, faţă de 19 milimetri, cât ar fi prevăzut caietul de sarcini. Totodată, aparatele pentru fitness au ruginit şi s-au rupt din cauză că nu erau din inox, ci din tablă roluită, sudată longitudinal şi vopsită. Atunci primăria a decis să dea în judecată firma King Industrial şi a cerut înapoi toţi banii plătiţi până la acea dată, dar şi daune morale de 1 milion de lei.

Hopuri în instanţă

Iniţial, Tribunalul Dolj a respins cererea de reziliere a contractului-cadru, precum şi daunele morale şi materiale. Apoi, primăria a pierdut la Curtea de Apel Craiova din cauza unor schimbări legislative în domeniul achiziţiilor publice, care spuneau că decizia instanţei de fond nu mai poate fi atacată cu apel, ci cu recurs.
Acţiunea a fost reluată, iar de data aceasta judecătorii au admis recursul primăriei şi au trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Firma King Industrial a obţinut însă strămutarea procesului la Curtea de Apel Timişoara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS