1.7 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFranța introduce noi restricții anti-Covid după ce a intrat în al patrulea val al pandemiei

Franța introduce noi restricții anti-Covid după ce a intrat în al patrulea val al pandemiei

Reguli mai stricte care vizează evenimentele şi spaţiile unde se reunesc peste 50 de persoane intră de miercuri în vigoare în Franţa în contextul unui al patrulea val de infectări cu noul coronavirus, informează DPA și France24, potrivit Agerpres.

Un rezultat negativ al unui test pentru depistarea coronavirusului, dovada vaccinării sau a trecerii prin boală vor fi necesare de azi înainte pentru a merge la cinema, teatre şi muzee.

Târgurile şi anumite complexe sportive vor fi de asemenea vizate, potrivit Monitorului Oficial.

Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat măsurile săptămâna trecută.

Din luna august, cerinţele vor fi extinse la trenurile de lung parcurs, baruri, restaurante, centre comerciale şi spitale. Guvernul a adoptat o lege în acest sens. Nu a fost precizată data exactă de la care vor intra în vigoare măsurile în luna august.

Franţa se confruntă cu un al patrulea val al pandemiei. Acesta ar putea fi „foarte sever”, a avertizat purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, la începutul săptămânii.

Mai bine de jumătate din populaţia de 67 de milioane de locuitori a primit cel puţin o doză al unui vaccin anti-COVID-19.

În weekend, peste 100.000 de persoane au demonstrat în Franţa împotriva măsurilor mai stricte împotriva coronavirusului. Centrele de vaccinare din zone izolate au fost vandalizate şi incendiate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS