3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentJurnalist asasinat în nordul Mexicului

Jurnalist asasinat în nordul Mexicului

Un jurnalist, Ricardo Lopez, a fost asasinat joi în nordul Mexicului, considerată una dintre cele mai periculoase ţări pentru presă, au declarat autorităţile locale, relatează AFP.

”În urmă cu câteva momente, jurnalistul Ricardo Lopez de la InfoGuaymas a fost ucis în Guaymas (Sonora). Codul roşu este activat şi începe ancheta”, a indicat parchetul de stat din Sonora pe Twitter, potrivit Agerpres.

Lopez conducea grupul media online InfoGuaymas

Lopez, în vârstă de 47 de ani, conducea grupul media online InfoGuaymas. În martie anul trecut, el a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că primea ameninţări ca urmare a activităţii sale.

”Presa din portul Guaymas lucrează sub ameninţare. A fost depusă o plângere la procurorul general al Republicii”, a spus el.

Ricardo Lopez a lucrat la canalul Televisa din Sonora şi la alte ziare locale

Potrivit presei mexicane, înainte de a conduce InfoGuaymas, Ricardo Lopez a lucrat la canalul Televisa din Sonora şi la alte ziare locale.

Asasinatul survine la mai puţin de şase săptămâni după cel al unui alt jurnalist, Gustavo Sanchez, împuşcat la mijlocul lunii iunie în statul Oaxaca (sud). În mai, jurnalistul Benjamán Morales a fost asasinat în statul Sonora.

Mexicul, una dintre cele mai periculoase ţări pentru jurnalişti

Mexicul este considerată una dintre cele mai periculoase ţări pentru jurnalişti, cu aproximativ 100 de asasinate din 2000, dintre care opt în 2020. Peste 90% din aceste crime rămân nepedepsite, potrivit organizaţiilor pentru apărarea libertăţii presei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS