2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePremierul britanic Boris Johnson “vrea vaccinarea obligatorie anti-Covid a studenților”

Premierul britanic Boris Johnson “vrea vaccinarea obligatorie anti-Covid a studenților”

Într-o videoconferință cu colegii din guvern în timp ce se afla în izolare la reședința sa de la Chequers la 50 km nord vest de Londra, prim-ministrul britanic Boris Johnson a sugerat ca studenții din învățământul superior să fie obligați să se vaccineze anti-Covid, sub rezerva anumitor scutiri medicale, relatează cotidianul The Times.

Cu toate acestea, ministerul educației are rezerve cu privire la legalitatea și practicabilitatea planurilor, având în vedere că universitățile sunt independente, iar ofertele de studii sunt obligatorii din punct de vedere juridic. Măsura ar declanșa probabil și criticile unor deputați ai Partidului Conservator de guvernământ, al cărui lider este premierul Johnson, care se opun cu fermitate pașapoartelor de vaccinare și care cred deja că au forța în Camera Comunelor de a învinge guvernul, potrivit G4Media.ro.

“Unde ne oprim? Demitem ucenici care nu au avut vaccinul? Îndepărtăm studenții mai în vârstă din colegii? Închidem cursurile de educație a adulților pentru cei nu s-au vaccinat? Sper că nu”, a declarat la Times președintele comitetului pentru educație al Camerei Comunelor, deputatul Conservator Robert Halfon.

Mai puțin de 60% dintre cei între 18 și 25 de ani au avut o primă doză de vaccin

Dezbaterea survine în contextul îngrijorării crescânde a faptului că mai puțin de 60% dintre cei între18 și 25 de ani au avut o primă doză de vaccin, iar ratele de infecție cele mai ridicate se întâlnesc la categoria 20 – 29 de ani.

Profesorul Adam Finn, șef-adjunct al Comitetului mixt pentru vaccinare și imunizare, a avertizat că măsurile ar putea merge prea departe. El a spus că “împingerea” oamenilor în a se vaccina trebuie făcută “cu destulă prudență”, astfel încât nu se simtă că sunt obligați.

„Există oameni tineri care se îmbolnăvesc grav“

Finn a spus că tinerii încă se îmbolnăvesc grav de Covid. “Am avut persoane sub 30 de ani în unitatea noastră de terapie intensivă și care necesită, de asemenea, terapie cu oxigen la nivel înalt. Acest lucru nu este întotdeauna banal la adulții tineri. Există oameni mai tineri care se îmbolnăvesc grav, așa că acesta este un motiv bun pentru a vă gândi la vaccin” a spus el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS