În urma meciului de fotbal dintre FCU Craiova 1948 și Dinamo București, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova a sancționat contravențional 6 suporteri, cu amendă în valoare totală de 1150 de lei. Asupra acestora s-a luat măsura de interzicere a accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de 6 luni și 1 an.
Suporterii au fost sancționati pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, introducerea sau încercarea de introducere a băuturilor alcoolice în arena sportivă și aruncarea în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun.
De asemenea, au fost sancționati contravențional atât organizatorul, pentru nerespectarea obligațiilor ce-i revin conform legii în ceea ce privește controlul persoanelor la intrarea în stadion și interzicerea accesului cu obiecte pirotehnice, precum și societatea de pază pentru nerespectarea măsurilor stabilite.
Suporterii trebuie ca pe timpul competițiilor sportive să se manifeste în mod civilizat și să nu se implice în incidente, care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, întrucât, pe lângă amendă, li se poate aplica și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive de genul celor la care aceștia au săvârșit fapte antisociale.