6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBilanţul exploziei din Leverkusen: doi morţi, cinci dispăruți şi 31 de răniţi

Bilanţul exploziei din Leverkusen: doi morţi, cinci dispăruți şi 31 de răniţi

Explozia de marţi de la Leverkusen, în vestul Germaniei, la o instalaţie de tratarea deşeurilor, a ucis două persoane, a rănit alte 31 – dintre care trei grav -, iar cinci persoane au fost date dispărute, a anunţat întreprinderea Currenta, o fostă filială Bayer, gestionara instalaţiei, relatează AFP.

O imensă coloană de fum negru a fost vizibilă marţi de departe în zona sinistrată, unde se află un centru de depozitare de deşeuri şi un incinerator, în apropierea unui parc industrial specializat în chimie, Chempark Leverkusen.

”Suntem profund bulversaţi de acest accident tragic şi de moartea unui colaborator”, anunţa conducerea Currenta.

Operaţiuni de salvare continuă în vederea găsirii celor cinci persoane date dispărute.

Cele 31 de persoane rănite – inclsuiv trei grav – sunt salariaţi ai companiei.

Pagubele ar fi putut fi și mai mari

Originea exploziei, urmată de un incendiu, controlat, rămâne necunoscută.

Fumul degejat a determinat autorităţile să îndemne locuitorii ”să se ducă în camere închise, să oprească climatizarea şi, ca măsură de precauţie, să ţină ferestrele şi uşile închise”.

Acest anunţ nu mai era valabil marţi seară, a anunţat municipalitatea.

Pagubele ar fi putut să fie şi mai mari. O explozie ar fi putut avea loc într-un al doilea rezervor, care conţine 100.000 de litri de deşeuri toxice extrem de inflamabile, după incendiu, a anunţat ministrul de Interne al landului Renania de Nord-Westfalia Herbert Reul.

Acest pericol a fost evitat printr-o intervenţie masivă a peste 300 de agenţi şi a pompierilor, a precizat el.

Instalaţia de depozitare şi cea de incinerare se află la marginea parcului industrial Chempark, în care se află întreprinderi din sectorul chimic, unul dintre cele mai mari de acest fel din Europa, la periferia oraşului Leverkusen, în Renania de Nord-Westfalia.

Leverkusen, unde se află sediul gigantului chimic Bayer, are peste 160.000 de locuitori şi se află la aproximativ 20 de kilometri de Koln.

Grupurile Evonik şi Lanxess au de asemenea instalaţii în oraş.

Nivelul poluării, atent monitorizat

O eventuală poluare este analizată minuţios de către municipalitatea Leverkusen, care a anunţat marţi seara că nu a detectat ”nicio creştere a poluării”.

Reziduuri de praf care cad la sol sunt ”particule de mărimea unei monede de un cent sau de un euro, de o consistenţă uleioasă”, a precizat municipalitatea.

”Se recomandă, aşadar, să nu aduceţi cenuşă în casă, adică să vă descălţaţi şi să lăsaţi încălţămintea la intrare”, recomandă ea.

Directorul Chempark, Lars Friedrich, a anunţat într-o conferinţă de presă că expertize se află în curs în vederea identificării compoziţiei norului de fum.

Destinul acestui oraş de pe malul Rinului este legat de decenii de sectorul chimic – a treia ramură indistrială a Germaniei.

Primarul din Leverkusen, Uwe Richrath, a evocat ”o zi sumbră pentru locuitorii” oraşului.

Locuitorilor li se cere să semnaleze orice cădere de cenuşă sau de reziduuri din cer, pentru a fi examinată.

Incendiul care a urmat exploziei şi care a cuprins cuve de solvenţi a fost stins în câteva ore prin intervenţia pompierilor.

Trei rezervoare ”au fost distruse complet sau parţial”, a anunţat Friedrich, ceea ce face imposibil, pentru moment, să se spună unde a izbucnit explozia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS