Eliminarea din Conference League de Laci, o echipă foarte modestă, coroborată cu umilința de pe Arena Națională cu FCSB, toate acestea pe fondul unor evoluții penibile, au iritat la maximum spiritele în Bănie.
Suporterii Universității Craiova au luat atitudine față de jucători. Au dorit explicații imediat după ultimul fluier al remizei cu albanezii, la ieșirea din stadion. Reprezentanții Peluzei Nord au oprit autocarul și le-au cerut jucătorilor să coboare și să justifice jocurile dezastruoase pe care le-au făcut. Nu s-a întâmplat acest lucru! Nu au lipsit nici injuriile, acesta fiind, probabil, principalul motiv pentru care fotbaliștii au stat la „cutie“.
Autocarul Universității Craiova a reușit, cu ajutorul forțelor de ordine, să rupă cordonul fanilor și să se îndrepte spre cantonamentul din Lunca Jiului. În urma lor a părăsit arena și finanțatorul Mihai Rotaru, care a virat stânga, spre centrul orașului.
După ei, pe jos, până la cantonament
Așa cum era de așteptat, suporterii Științei, inflamați foarte tare, nu au abandonat ideea dialogului cu jucătorii. Au mers pe jos la cantonamentul din Lunca Jiului, unde au fost așteptați de un număr impresionant de jandarmi și polițiști. Au strigat mai bine de o oră să vină cineva la discuții. Dar, evident, acest lucru nu s-a întâmplat!
Convinși că sunt auziți din camere, fanii le-au aruncat cuvinte grele lui Bancu și colegilor lui. Nu au lipsit nici amenințările! Într-un final suporterii au plecat de la baza sportivă, dar nu înainte de a le aminti jucătorilor că știu unde pot fi găsiți în oraș pentru lămurirea lucrurilor.
Pentru Universitatea Craiova urmează o partidă cu FC Botoșani, în etapa a 3-a din Liga 1. Disputa cu moldovenii este programată duminică, de la ora 19.15, pe stadionul „Ion Oblemenco“.
Citește și: „U“ Craiova – Laci 0-0 / „Leşinaţi” în atac, alb-albaştrii au părăsit Conference League