2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Opt cetăţeni străini ascunşi într-un automarfar la Porțile de Fier I

(VIDEO) Opt cetăţeni străini ascunşi într-un automarfar la Porțile de Fier I

-

La Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I s-a prezentat, ieri, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean sârb, de 49 de ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Serbia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, materiale de construcţii.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, opt cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 15 și 26 de ani.

În continuare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşiri infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cei opt cetăţeni străini şi de trafic de migranţi pentru şoferul sârb. Faţă de acesta s-a dispus măsura interzicerii intrării pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS