Un bărbat din Marea Britanie a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru înjunghierea a 16 pisici între 2018 și 2019, în Brighton, o localitate de pe litoralul din sudul Angliei, scrie agenția italiană Ansa.
Steven Bouquet, angajat la o firmă de pază privată, a fost supranumit „ucigașul de pisici din Brighton” de către presa britanică, după ce a ucis nouă pisici și a rănit alte șapte.
Judecătorul Jeremy Gold a explicat că l-a condamnat la 3 luni de închisoare pe inculpat pentru deținerea nejustificată a unui cuțit identificat ca o armă capabilă să rănească, iar restul pedepsei pentru brutalitățile comise asupra animalelor.
La proces au fost prezentate mărturiile proprietarilor unora dintre pisicile înjunghiate de Bouquet, care au fost capturate din grădini sau din apropierea unor case din Brighton.
Judecătorul a subliniat „cruzimea” fără motiv pe care Bouquet a manifestat-o față de victimele sale cu patru picioare și suferința provocată oamenilor „ale căror familii țineau la viața” acelor pisici.