2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRafila avertizează: România va intra într-un al patrulea val pandemic

Rafila avertizează: România va intra într-un al patrulea val pandemic

România va intra într-un al patrulea val pandemic în toamnă, iar felul în care va evolua situația depinde de cine se îmbolnăvește, a declarat deputatul PSD Alexandru Rafila, la B1 TV.

„O să avem un val 4 în septembrie-octombrie, rămâne de văzut amplitudinea acestui val, pe de o parte. Pe de altă parte, cum vă spuneam, depinde cine se îmbolnăvește pentru că, dacă se îmbolnăvesc persoane vulnerabile, adică categorii de vârstă mai înaintată, după 60 de ani, sau pacienți cu comorbidități, este o situație care poate să pună la încercare sistemul de sănătate. Dacă majoritatea îmbolnăvirilor vor fi la oamenii tineri, care nu fac forme complicate, atunci în mod evident vom trece mai ușor peste acest val 4”, a spus Rafila.

„Singurul îndemn pe care pot să îl adresez este să încercăm să ne convingem prietenii, apropiații să se vaccineze pentru că este o acțiune care îi protejează și pe ei, și protejează și comunitatea în care trăiesc. Acesta este până la urmă singurul lucru pe care putem să îl facem în acest moment, sigur că noi nu avem la îndemână alte pârghii decât sfaturile pe care le dăm la posturile de radio sau de televiziune și cam atât”, a mai declarat Alexandru Rafila.

România a ajuns oficial la 5 milioane de persoane vaccinate, însă deputatul PSD a criticat Guvernul pentru că atingerea bornei s-a înfăptuit la 60 de zile după termenul fixat de premier. „10 milioane în cel mai bun caz le atingem la anul pe vremea asta, așa că nu cred că este o veste foarte bună pentru că România se situează la jumătate față de media Uniunii Europene în ceea ce privește proporția de persoane vaccinate”, a spus Rafila.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS