2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIsraelul impune noi restricții anti-Covid pentru a combate răspândirea variantei Delta

Israelul impune noi restricții anti-Covid pentru a combate răspândirea variantei Delta

Autoritățile israeliene au anunțat miercuri că urmează să impună noi restricţii pentru a combate răspândirea variantei Delta mult mai infecțioase a coronavirusului, relatează AFP și Times of Israel, potrivit News.ro.

Obligaţia prezentării paşaportului sanitar a fost extinsă pentru locurile publice închise în care se adună peste 100 de persoane în timp ce masca de protecţie va deveni obligatorie afară în locuri în care există peste 100 de persoane.

De asemenea, carantina urmează să fie obligatorie în cazul persoanelor care revin din majoritatea ţărilor – indiferent dacă sunt vaccinate sau nu.

Această perioadă de carantină a fost redusă, la mijlocul lui iulie, la şapte zile, de la zece cât era anterior, cu condiţia prezentării unui test negativ pentru coronavirus.

Aceste noi restricţii urmează să intre în vigoare pe 8 august, potrivit unui comunicat oficial remis după o ședință a guvernului pe tema gestionării situației sanitare.

„Record” de infecții după luna martie

Israelul a fost una dintre primele ţări care a lansat, la jumătatea lui decembrie, o vastă campanie de vaccinare, în baza unui acord cu gigantul farmaceutic american Pfizer care i-a furnizat rapid milioane de doze de vaccin în schimbul datelor despre efectele vaccinului dezvoltat împreună cu compania germană BioNTech.

Această campanie a permis vaccinarea completă a peste 55% din populaţie şi a 85% dintre adulţi, ceea ce a permis redeschiderea cafenelelor, barurilor, magazinelor şi o reducere a numărului de cazuri la mai puţin de 100 pe zi, de la 10.000 de cazuri pe zi în toiul epidemiei.

Însă în ultimele săptămâni numărul de infecții a început să crească din nou pe fondul răspândirii variantei indiene (Delta) a SARS-CoV-2, determinând autorităţile să impună noi restricții.

Israelul a lansat vineri o campanie de vaccinare cu o a treia doză de vaccin anticovid a persoanelor în vârstă de peste 60 de ani.

Peste 110.000 de persoane în vârstă au fost vaccinate cu o a treia doză de vaccin împotriva Covid-19, potrivit unor date de la Ministerul israelian al Sănătăţii.

Israelul a înregistrat marţi 3.818 de cazuri de covid-19 – un bilanţ zilnic record după luna martie, iar 422 de persoane erau spitalizate, dintre care 221 în stare gravă.

Premierul israelian Naftali Bennett, care şi-a însoţit marţi mama la vaccinarea cu a treia doză de vaccin anti-Covid, i-a îndemnat pe israelieni să se vaccineze.

„Vă cer tuturor, copii, nepoţi, taţi şi mame să mergeţi să vă vaccinaţi”, a îndemnat el.

Președintele israelian Isaac Herzog s-a vaccinat cu a treia doză a unui vaccin anti-Covid vinerea trecută.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS