2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn director din CEO: UATAA Motru trebuie să se închidă

Un director din CEO: UATAA Motru trebuie să se închidă

Un șef din Complexul Energetic Oltenia susține că este ultimul an de activitate pentru Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) din Motru. Gigel Jianu, membru în Directoratul Complexului Energetic Oltenia și fost primar la Motru, a precizat că UATAA Motru, în prezent în insolvență, nu va mai exista peste un an de zile.

Motivul este legat de faptul că nu au fost achitate certificatele de CO2. Este vorba de 50.000 de certificate de CO2, la care se adaugă amenda de 100 de euro per certificat pentru că nu au fost cumpărate. Este nevoie de peste 6 – 7 milioane de euro pentru a fi la zi cu toate taxele. La nivelul Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă din Motru nu sunt disponibile asemenea sume. În opinia lui Gigel Jianu soluția va fi funcționarea și în următorul sezon de iarnă tot cu UATAA. Din sezonul următor ar trebui să fie înființată o altă societate care să preia sistemul de termoficare din municipiu.

Cine rămâne cu datoriile?

Vechea firmă ar urma să rămână cu datoriile, este de părere Gigel Jianu. Condiția ca tot acest plan să funcționeze este să fie construit un cazan nou care să poată funcționa cu mai multe tipuri de combustibil și să se renunțe la cărbunele de la Complexul Energetic Oltenia. Astfel, nu va mai exista nici obligativitatea plății certificatelor de CO2 sau valoarea lor va fi una sensibil mai mică.

„Anul acesta se va putea funcționa și livra căldură și apă caldă pe vechiul cazan. Este clar că din sezonul următor va trebui să fie construit acel cazan care să nu mai folosească lignit și să fie un număr mai mic de certificate de CO2.

Datoriile vor rămâne la Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă și va fi înființată o nouă companie de agent termic care să preia serviciul respectiv. Aceasta este soluția. Condiția este să fie realizat noul cazan performant pentru UATAA Motru.

Altfel se vor învârti în cerc și se va ajunge din nou în situații de criză an de an, din cauză că nu vor exista bani pentru plata certificatelor de CO2.”, a declarat Gigel Jianu, fost primar la Motru și director în cadrul Complexului Energetic Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS