Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat miercuri, 4 august, despre producerea unui accident pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza din municipiul Slatina.
În eveniment a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din comuna Grădinile, județul Olt, și un pieton, un copil de 7 ani, din comuna Mălureni, judeţul Argeș.
În urma accidentului, copilul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.