Cine va furniza Craiovei cele 30 de autobuze electrice? Primăria Craiova a răspuns la această întrebare încă din luna mai, însă s-a ivit o situaţie care nu a fost nici până acum clarificată. Ba, dimpotrivă, pare tot mai complicată.
Aşa cum Gazeta de Sud anunţa în urmă cu mai bine de două luni, societatea care va furniza Craiovei 30 de autobuze electrice cu lungimea de 12 metri, la pachet cu 30 de staţii de încărcare lentă şi șapte staţii de încărcare rapidă, va fi decisă de instanţă. Curtea de Apel Craiova urma să stabilească, de fapt, dacă primăria a procedat corect sau nu atunci când a desemnat drept câştigătoare a licitaţiei firma BMC Truck & Bus.
Turcii de la BMC au fost singurii care au rămas în cursă, după ce municipalitatea a respins din start alte cinci oferte, respectiv cele ale Anadolu Automobil, Bozankaya Otomotiv – Sileo GmbH (firmă din Germania), Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret, Temsa Ulasim Araclari San Tic şi Solaris Bus & Coach. Cu excepţia ultimei firme, care este din Polonia (chiar furnizorul celor 16 autobuze electrice articulate, care circulă în prezent pe traseele din Craiova), restul producătorilor sunt din Turcia. Primăria Craiova a optat însă pentru oferta celor de la BMC, firma de la care a cumpărat în 2019 cele 38 de autobuze Diesel Euro 6.
Iniţial, după ce a descalificat cinci din cei șase producători participanți, Primăria Craiova a anulat procedura de achiziție publică (februarie 2021). BMC a contestat decizia, iar Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) i-a dat dreptate şi a dispus „anularea deciziei de anulare a procedurii“. Aşa s-a ajuns la selectarea unicului furnizor rămas în competiţie: BMC Truck&Bus (19 mai). Asta după ce oferta turcilor a trecut rapid prin ambele evaluări, tehnică și financiară. Au apărut însă contestaţiile, iar situaţia s-a complicat.
Se așteaptă decizia Înaltei Curți
Una dintre firmele participante la licitația pentru cele 30 de autobuze electrice, Anadolu Automobil, a contestat la CNSC decizia de atribuire a contractului firmei BMC. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a dat însă dreptate Primăriei Craiova, repingând toate solicitările formulate de contestatar. Anadolu Automobil nu s-a lăsat și a mers mai departe, pe calea instanţei.
La primul termen (12 iulie), magistraţii au amânat judecarea cauzei pentru data de 20 iulie, din cauza lipsei documentaţiei de la CNSC. Între timp, și polonezii de la Solaris au ales calea instanței. Nici pe 20 iulie Curtea de Apel Craiova nu a luat o decizie, amânând cauza pentru a fi citate toate părțile din proces. Cum atât Anadolu, cât și Solaris au formulat plângeri împotriva aceleiași decizii a CNSC, dosarele au fost conexate, cele două cauze urmând să fie judecate împreună.
Nu a mai fost cazul la următorul termen, pentru că Anadolu Automobil ceruse deja strămutarea judecății dosarului de la Curtea de Apel Craiova la o altă instanță egală în grad. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dispus, astfel, suspendarea judecății dosarului aflat pe rolul Curtii de Apel Craiova, până la soluționarea cererii de strămutare. Și Solaris a formulat cerere de strămutare a judecății, dosarul format la Înalta Curte fiind în procedură prealabilă. Așa că la termenul din 27 iulie, Curtea de Apel Craiova doar a luat act de decizia ÎCCJ și a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea cererilor de strămutare.
Ping pong în instanță cu cele 30 de autobuze electrice destinate Craiovei
Mingea este acum în terenul Înaltei Curți. Ea poate decide ca dosarul în care Anadolu și Solaris vor să răstoarne decizia Primăriei Craiova de a atribui firmei BMC contractul de furnizare a 30 de autobuze electrice să fie judecat de o altă Curte de Apel sau să rămână tot la Craiova. ÎCCJ se va pronunța în acest sens, în data de 22 septembrie. Asta după ce fixase ca termen inițial data de 12 ianuarie 2022. Termenul a fost preschimbat ca urmare a unei cereri formulată de Anadolu Automobil.
Suspansul se prelungește, așadar, până la sfârșitul lunii viitoare, când procesul o poate lua de la capăt. Un ping pong în instanță care nu face decât să întârzie și mai mult furnizarea celor 30 de autobuze electrice destinate transportului public în comun din Craiova.