Un ziar online din Grecia scrie că elenii au fost uimiți de modul de operare al pompierilor români care au venit pentru a ajuta la stingerea incendiilor de pe insula Evia, informează News.ro.
”Ce au făcut pompierii români când au ajuns în Evia de grecii s-au uitat la ei ca la… extratereștri?”, scrie Fimes.gr.
„Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare.
La sosirea în Evia, pompierii români au înființat peste noapte un sediu independent față de cele oferite de Grecia, cu servicii de catering și logistică proprii.
Au cartografiat drumurile forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație pentru localizarea incendiilor.
În același timp, au profitat de zecile de pâraie din zonă și, cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile. De asemenea, s-au mutat pe drumuri izolate pentru a nu împiedica circulația.
Așadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate și nu una subdezvoltată, așa cum mulți o văd”, se arată în articolul publicației elene.
Pompierii români continuă să lupte contra incendiilor din Evia
Acțiunea pompierilor români continuă și luni, în zona Spathari din insula Evia, informează Departamentul pentru Situații de Urgență. Începând cu ora 08.00, 45 de pompieri acționează pentru lichidarea incendiilor care au cuprins vegetația uscată și fondul forestier din zona Spathari.
Dispozitivul este similar celui de ieri, intervenția asigurându-se cu 6 mașini de stingere și 2 cisterne.
Totodată, 6 salvatori din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum și crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor.
Un rol important în misiunea desfășurată este constituit de *supravegherea și monitorizarea focarelor de incendiu din aer, cu ajutorul unei drone. Acest mod de lucru creează o imagine de ansamblu și facilitează deciziile luate în timp real, pentru a proteja atât echipele de intervenție, cât și pentru a urmări frontul flăcărilor.
În tot acest timp, se menține o legătură permanentă cu ofițerul elen delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.