2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat a fost prins sub un zid din BCA care s-a prăbuşit

Un bărbat a fost prins sub un zid din BCA care s-a prăbuşit

Un bărbat, de 37 de ani, a fost rănit, luni, după ce a fost prins sub un zid din BCA. El a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Alte trei persoane au suferit un atac de panică, informează News.ro.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost înştiinţaţi, luni, prin apel la 112, despre faptul că o persoană a fost surprinsă sub un zid care a căzut, în oraşul Roznov. 

“La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Piatra Neamţ cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială complexă pentru intervenţie, un camion cu un container de căutare-salvare, o ambulanţă SMURD TIM şi voluntari din cadrul SVSU Roznov cu o autospecială de stingere”, se arată în comunicat. 

Sursa citată a precizat că ajunşi la locul solicitării, pompierii au găsit un bărbat, de 37 de ani, prins sub un zid din BCA. Victima era conştientă, a fost scoasă de sub zid şi a primit primul ajutor calificat de la echipajul SMURD, ulterior fiind transportată la UPU Piatra Neamţ. 

De asemenea, trei persoane au suferit atacuri de panică. Acestea au fost asistate medical de echipajul SMURD EPA sosit la locul evenimentului, dar au refuzat transportul la spital.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS