A mânca mai puțină carne echivalează cu a avea o inimă mai sănătoasă. În urma unor studii recente, experții Asociației Americane a Inimii au constatat că persoanele de orice vârstă care țin o dietă sănătoasă, bazată pe plante, au un risc mai mic de-a face infarct miocardic și boli de inimă, relatează 360medical.
32 de ani de monitorizare a participanţilor la studiu
Studiul lui Yuni Choi, cercetător la Școala de Sănătate Publică a Universității din Minnesota, a inclus aproape 5.000 de adulți americani înscriși în studiul Coronary Artery Risk Development at Young Adults (CARDIA). Aceștia aveau vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani și nu aveau boli de inimă la momentul înscrierii în 1985 până în 1986. Pe parcursul a 32 de ani de urmărire, aproape 300 de participanți au dezvoltat boli cardiovasculare, inclusiv atac de cord, accident vascular cerebral, insuficiență cardiacă, dureri toracice legate de inimă sau artere înfundate.
,,O dietă bogată din punct de vedere nutrițional, centrată pe plante, este benefică pentru sănătatea cardiovasculară. O dietă centrată pe plante nu este neapărat vegetariană. Oamenii pot alege dintre alimentele vegetale pe cele care nu sunt foarte prelucrate”, a subliniat Yuni Choi, de la Școala de Sănătate Publică a Universității din Minnesota.
Risc cu 52% mai mic de afectare cardiovasculară
Persoanele care au consumat cele mai multe alimente din plante au avut cu 52% mai puține șanse de a dezvolta boli cardiovasculare. Printre obiceiurile alimentare bune se numără consumul de fructe, legume, fasole, nuci și cereale integrale, precum și consumul redus de produse animale nesănătoase, cum ar fi carnea roșie bogată în grăsimi.
Cercetătorii au descoperit că participanții cu vârste între 25 și 50 de ani care și-au îmbunătățit dieta cel mai mult au avut cu 61% mai puține șanse de a dezvolta boli de inimă decât cei a căror calitate a dietei a scăzut cel mai mult în acea perioadă.
Deoarece au existat puțini vegetarieni printre participanți, studiul nu a putut evalua posibilele beneficii ale unei diete vegetariene stricte care exclude toate produsele de origine animală, inclusiv carnea, lactatele și ouăle.
„Credem că indivizii pot include din când în când produse de origine animală cu moderație, cum ar fi carnea păsărilor de curte neprăjită, peștele neprăjit, ouăle și lactatele cu conținut scăzut de grăsimi”, a spus Choi.
Un studiu care a inclus femei confirmă datele
Un alt studiu a inclus peste 123.000 de participanți la Inițiativa pentru sănătatea femeilor. Acesta este un studiu pe termen lung din SUA care urmărește prevenirea și depistarea precoce a afecțiunilor grave de sănătate la femeile aflate în postmenopauză.
Femeile din această analiză s-au înscris în studiu între 1993 și 1998, când aveau între 50 și 79 de ani (vârsta medie de 62 de ani) și nu aveau boli cardiovasculare. Au fost urmărite până în 2017 pentru a vedea dacă așa-numita dietă de portofoliu le-a redus riscul de probleme cardiace.
Dieta de portofoliu include nuci; proteine vegetale din soia, fasole sau tofu; fibre solubile vâscoase din ovăz, orz, vinete, portocale, mere și fructe de pădure, steroli vegetali din alimente îmbogățite și grăsimi mononesaturate găsite în uleiul de măsline, canola și avocado. Aportul de grăsimi saturate și colesterol din dietă este limitat.
Femeile care au urmat cea mai atentă dietă de portofoliu au fost cu 11% mai puțin susceptibile de a dezvolta orice tip de boală cardiovasculară, cu 14% mai puțin susceptibile de a dezvolta boli coronariene și cu 17% mai puțin susceptibile de a dezvolta insuficiență cardiacă, comparativ cu cele care au urmat dieta mai puțin strict, au descoperit cercetătorii.
Dieta de portofoliu, un model pentru un regim alimentar sănătos
În opinia prof. dr. Sievenpiper, autor principal al studiului, profesor de științe nutriționale și medicină la Universitatea din Toronto, o reducere de 11% a bolilor cardiovasculare este semnificativă din punct de vedere clinic și ar atinge pragul minim al oricui pentru un beneficiu.
„Aceste rezultate prezintă o oportunitate importantă, deoarece există încă loc pentru oameni să încorporeze mai multe alimente vegetale care scad colesterolul în dietele lor”, a spus dr. John Sievenpiper.
Medicul canadian a precizat că dieta de portofoliu aduce beneficii pentru sănătatea inimii și că o aderență și mai mare la acest model dietetic ar duce la evenimente cardiovasculare chiar mai puține, ,,poate la fel de mult ca medicamentele care scad colesterolul”.