2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSUA: Următorul val al pandemiei va fi al nevaccinaţilor şi al copiilor

SUA: Următorul val al pandemiei va fi al nevaccinaţilor şi al copiilor

Medicii din Statele Unite ale Americii spun că următorul val al pandemiei va fi al nevaccinaţilor şi al copiilor.

În ultimele săptămâni peste ocean s-au înregistrat zeci de mii de cazuri noi de copii infectaţi cu varianta Delta a coronavirusului.

Mulţi dintre ei au ajuns la Terapie Intensivă. Atât specialiștii, cât şi părinţii fac apel la cei care nu s-au vaccinat să se imunizeze cât mai repede.

Nelson Alexis are 17 ani și e internat de o săptămână la secția de Terapie Intensivă a unui spital de copii din New Orleans.

Părinții lui spun că adolescentul s-a îmbolnăvit subit de COVID, iar starea lui s-a agravat foarte repede. Băiatul a slăbit aproape 10 kilograme de când e internat și încă nu a scăpat de aparatul de respirat.

Într-un alt spital, de data asta din statul Florida, o fată de 15 ani și-a revenit din comă după câteva săptămâni petrecute la Terapie Intensivă, cu o formă gravă de COVID. Mama ei a stat alături de ea tot timpul.

“Sunt atât de fericită şi binecuvântată că o am din nou alături de mine”, a spus mama fetei.

Pe parcursul pandemiei, s-a răspândit ideea că virusul nu îi afectează pe copii la fel de grav ca pe adulți. Însă odată cu răspândirea variantei Delta, lucrurile s-au schimbat.

Pentru a-i convinge şi pe cei reticenţi să se vaccineze, o şcoală din statul Missouri a aprobat un bonus de 750 de dolari pentru profesorii şi ceilalţi angajaţi care se imunizează. Exemplul a fost urmat şi de alte şcoli – unele oferă până la 2.000 de dolari pentru cei care se vaccinează.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS