6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞeful IPJ Neamţ, acuzat de Sindicatul Europol de analfabetism funcţional

Şeful IPJ Neamţ, acuzat de Sindicatul Europol de analfabetism funcţional

Sindicatul Europol, prezintă, joi, cazul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, comisarul-şef Iulian-Mihai Osoianu, care este acuzat că a dispus modificarea fişelor de post ale poliţiştilor de la ordine publică, în aşa fel încât aceştia să i se subordoneze direct. Măsura ar fi fost impusă de către şeful IPJ Neamţ după ce acesta ar fi trasat o sarcină de serviciu unui agent de poliţie, care i-ar fi spus că primeşte sarcini doar de la şeful direct pe linie ierarhică. Europol anunţă că a formulat o sesizare către conducerea IGPR, ”pentru a interveni de îndată în acest caz, să retragă fişele postului şi să îi cerceteze disciplinar pe cei care au încălcat procedurile incidente”, informează News.ro.

A schimbat fişele de post după bunul plac

Într-o informare postată, joi, de Sindicatul Europol sub titlul ”Aşa arată un şef de poliţie analfabet funcţional”, sindicaliştii din Poliţie prezintă cazul comisarului-şef Iulian-Mihai Osoianu, care este împuternicit pe funcţia de adjunct al inspectorului-şef al IPJ Neamţ, dar care este ”desemnat” să îndeplinească atribuţiile inspectorului şef.

”Umblă vorba că acesta s-ar fi supărat teribil când ar fi dat o sarcină unui agent de poliţie care i-a sugerat să vorbească în prealabil cu şeful lui nemijlocit/direct cu care are relaţii ierarhice.

Agentul i-a dat o lecţie usturătoare de management, explicându-i că fiecare poliţist are un şef nemijlocit şi unul direct faţă de care răspunde şi de la care primeşte dispoziţii.

Supărat nevoie mare pe acest episod, pseudo-inspectorul şef a dispus să fie modificate fişele de post ale agenţilor de ordine publică în aşa fel încât în cuprinsul acestora să se precizeze că se subordonează direct inspectorului-şef, fără să mai conteze adjunctul şefului poliţiei municipiului pe ordine publică, şeful serviciului de ordine publică sau alţi şefi, cu atribuţii pe zona de ordine publică, care se află între poliţist şi inspector-şef.

Asta ca să nu mai îndrăznească cineva să nu execute de îndată ce dispune el. Este prima fişă a postului din MAI unde un poliţist de la baza piramidei se subordonează direct conducerii”, scriu sindicaliştii din Europol.

Cât mai multe sarcini şi cât mai puţin specifice

Aceştia susţin că şeful Poliţiei judeţene Neamţ ar fi solicitat ca noile fişe de post să cuprindă ”cât mai multe sarcini” şi cât mai puţin specifice, în aşa fel încât agenţilor să li se poată trata tot felul de atribuţii, deşi o Dispoziţie a IGPR specifică clar atribuţiile agenţilor.

”Pentru că pseudo-inspectorul şef nu a putut folosi agenţii de ordine publică la toate activităţile la care voia el, care nu aveau legătură cu atribuţiile stabilite prin Dispoziţia IGPR nr. 123/2012, a cerut ca în cuprinsul noilor fişe ale postului să fie enumerate cât mai multe sarcini şi cât mai generic, în aşa fel încât agenţii de ordine publică să fie pe post de „moaşă comunală” şi să fie folosiţi la „de toate”.

La prevenirea şi stingerea incendiilor, pe linia protecţiei mediului, pe linia sănătăţii şi securităţii în muncă, pe linia arhivarii etc.

Asemenea atitudine a avut ca efect de-a lungul timpului deprofesionalizarea poliţiştilor şi a făcut ca specializarea să nu mai existe”, mai scriu oficialii Europol.

Doar 5% din poliţişti au refuzat să semneze fişa postului întocmită cu încălcarea tuturor procedurilor în vigoare

Ei atrag atenţia asupra faptului că, în aceste condiţii, indicatorii de performanţă – calitativi şi cantitativi – în cazul agenţilor de la ordine publică ar urma a fi stabiliţi de către şeful nemijlocit, deşi acesta nu mai este singurul cu care agenţi au relaţii de serviciu ierarhice.

”Cu alte cuvinte, agenţii de ordine publică de la Neamţ au semnat o fişa a postului, dar fără să cunoască ce trebuie să facă. Ei vor putea fi oricând sancţionaţi pentru că nu au îndeplinit «corespunzător» volumul sarcinilor trasate.

Este cea mai pură formă a dovezii de analfabetism funcţional al unui şef, care este în poziţia de a conduce o instituţie de „forţă”, vitală pentru societate, dar fără să îşi înţeleagă rolul său, fără să aibă capacitatea de a gândi sau competenţele necesare de manager. Iar mai trist este că doar 5% din poliţişti au refuzat să semneze o astfel de fişă a postului întocmită cu încălcarea tuturor procedurilor în vigoare”, consideră Europol.

Sindicatul a sesizat conducerea IGPR

Sindicatul anunţă, în acest context, că a formulat o sesizare către conducerea IGPR, ”pentru a interveni de îndată în acest caz, să retragă fişele postului şi să îi cerceteze disciplinar pe cei care au încălcat procedurile incidente”.

Sindicaliştii amintesc şi de alte situaţii ale unor şefi de Inspectorate judeţene de Poliţie. Ei dau exemplul IPJ Olt, unde s-a înscris un singur candidat şi nu a luat notă de trecere, dar s-a întors să conducă inspectoratul în calitate de ”împuternicit”, sau al Poliţiei Capitalei, unde s-au înscris doi candidaţi, niciunul din cadrul Poliţiei Capitalei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS