6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn tir a făcut praf o dubă de jandarmi şi o maşină de poliţie, în Sălaj

Un tir a făcut praf o dubă de jandarmi şi o maşină de poliţie, în Sălaj

Două autovehicule ale forţelor de ordine au fost făcute praf în această dimineaţă, pe drumul dintre Cluj şi Zalău, după ce un şofer din Argeş a intrat cu TIR-ul în ele, informează Observatornews.ro.

Un accident care putea avea urmări foarte grave a avut loc în faţa postului de poliţie din Sânmihaiu Almaşului. Şoferul unui TIR a intrat într-o dubă de jandarmi şi o maşină de poliţie şi le-a spulberat. Ambele vehicule erau parcate în faţa postului de poliţie şi, din fericire, doar un jandarm aflat în dubă a fost rănit uşor.

Conform datelor obţinute de reporterul Observator Alex Prunean, şoferul, un bărbat din localitatea Cuca, judeţul Argeş, a pierdut controlul TIR-ului pe fondul oboselii la volan.

„În această dimineață, la ora 05.15, pe Drumul Național 1F, în localitatea Sânmihaiu Almașului, s-a produs un accident de circulație.

Din primele verificări efectuate de polițiști, un asamblul de vehicule, care circula din direcția Cluj-Napoca înspre Zalău, fiind condus de un bărbat, de 52 de ani, din județul Argeș, a avariat o autospecială de poliție, apoi una de jandarmerie, gardul sediului Postului de Poliție Sânmihai Almașului și s-a oprit în gardul și peretele unui imobil”, a anunţat IPJ Sălaj.

Şoferul nu băuse, dar era obosit

În autospeciala de jandarmi se afla un angajat din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, care a fost rănit, fiind transportat la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale, acuzând dureri la un picior.

„Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Echipajul, format dintr-un polițist și un jandarm, era de serviciu în zona Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului.

Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente pentru a stabili cauzele și condiții producerii accidentului”, mai spune IPJ Sălaj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS