O femeie de 37 de ani, din Slatina, a fost înjunghiată, în această dimineață, într-o stație de autobuz din municipiu, de către soțul cu care este în divorț.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat prin apel unic de urgenţă 112, de un bărbat, de 43 de ani, că, în municipiul Slatina pe strada Crișan, o femeie ar fi fost înjunghiată și ar prezenta leziuni în zona gâtului și a spatelui, iar autorul a părăsit locul faptei.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina, care, din primele verificări, au constatat faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat, de 41 de ani, în timp ce se afla în stația de microbuz, ar fi lovit-o, cu un obiect tăietor-înțepător, pe soția acestuia, cu care se află în proces de divorț, aceștia fiind despărțiți în fapt.
Femeia, în vârstă de 37 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Bărbatul a fost depistat de polițiști la domiciliul acestuia, fiind condus la sediul poliției, pentru audieri.
În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.