România a obţinut rezultate „excelente“ la Campionatele Mondiale de juniori de la Plovdiv (Bulgaria), două medalii de aur şi una de bronz, a declarat preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă.
„Pentru juniori aceasta este prima competiţie majoră în acest an, dominat încă de pandemie şi numeroase restricţii. Rezultatele obţinute sunt excelente, avem o generaţie cu potenţial foarte bun pe viitor. Competiţia a fost acerbă, iar eu sunt foarte mândră de rezultatele obţinute. Am participat la Campionat cu 11 echipaje şi 43 de sportivi şi am obţinut două medalii de aur şi una de bronz, clasându-ne pe locul trei în clasamentul general pe medalii. Felicitări juniorilor noştri şi întregului colectiv tehnic. Îi încurajez să fie muncitori şi dedicaţi şi de acum înainte şi să ajungă să aibă rezultate foarte bune şi atunci când vor ajunge în lotul de seniori“, a declarat Elisabeta Lipă, pentru Agerpres.
România a fost devansată în clasamentul pe medalii de SUA (3-0-1) şi de Germania (2-3-4), dar a terminat înaintea Elveţiei, Italiei, Franţei sau Spaniei.
Echipajul de dublu rame masculin, compus din Andrei-Petrişor Axintoi şi Iliuţă-Leontin Nuţescu, şi echipajul de patru rame feminin, alcătuit din Daria-Ioana Dinulescu, Maria Guzran, Elena-Maria Robitu şi Ancuţa-Adelina Ungurean, au câştigat medaliile de aur. Bronzul a fost obţinut de echipajul de 8+1 feminin, format din Mariana-Laura Dumitru, Elena Silvia Mocanu, Florentina-Georgiana Neculăeasa, Ana-Maria Loghin, Petruţa-Ionela Popa, Elena-Andreea Cerbu, Valentina Amalia Azoiţei, Alexandra-Georgiana Ruşcuţă şi Victoria-Ştefania Petreanu.
Citeşte şi: Înotătorul Paul Georgescu a traversat 6 lacuri de peste 100 de km în 7 zile