2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrimarul amenință cu plângeri dacă Aparegio nu furnizează apă la Târgu Jiu

Primarul amenință cu plângeri dacă Aparegio nu furnizează apă la Târgu Jiu

Edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că va depinde mai multe plângeri la instituțiile de resort, în cazul în care Aparegio Gorj nu va furniza apă în municipiu.

Șefii Aparegio Gorj au precizat că se ia în calcul introducerea apei la program, din cauza secetei. Primarul nu vrea să audă de asemenea decizii: „Avertizez APAREGIO că situația în care pune municipiul Târgu Jiu (inclusiv localitățile componente, acolo unde sunt probleme mari în ceea ce privește alimentarea cu apă) este una periculoasă. În ultimii ani, ca și acum, cetățenii municipiului au fost amenințați și avertizați să raționalizeze apa mai ceva ca în vremurile de tristă amintire.

Timp pentru remedierea deficiențelor a fost destul. Din păcate, situația a rămas aceeași. Anunț societatea de apă și canal că mă voi adresa instituțiilor abilitate pentru că nu pot accepta ca târgujienii să sufere din cauza lipsei apei potabile, în condițiile în care alte localități din țară primesc apă din munții Gorjului fără să întâmpine astfel de probleme. Suntem în plină pandemie, ne confruntăm cu temperaturi extreme, orașul este principala sursa de venit a APAREGIO care a mărit considerabil tarifele și totuși suntem tratați ca cetățeni de mâna a doua. Situația nu poate continua așa!”, a anunțat primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Aparegio spune că nu mai este apă

Șefii Aparegio Gorj fac apel la raționalizarea consumului de apă și că este important ca apa să fie consumată cu măsură, doar pentru băut și spălat sau gătit.

„Apa reprezintă viață! Fără acest lichid, oamenii nu ar putea supraviețui mai mult de șapte zile și este nevoie de conștientizare și raționalizare în perioade de secetă. De altfel, fără apă nicio formă de viață nu ar putea rezista.Operatorul face un nou apel către populație! Sursele de apă din aria de operare sunt la limită, iar prognozele meteorologice nu sunt deloc favorabile. Prin urmare, utilizatorii trebuie să înțeleagă importanța raționalizării apei în aceste săptămâni. Fără un „strop”de spirit de civic și de solidaritate, perioada următoare va fi încărcată de lipsa totală a apei, presiune scăzute, apă la program.

În concluzie, Aparegio Gorj, anunță toți utilizatorii ca până la apariția precipitațiilor, apa trebuie folosită NUMAI în scopuri menajere (băut, spălat etc). Activitățile gospodărești (udat grădini, spălat covoare, spălat autoturisme etc) vor avea repercusiuni majore asupra întregii comunități și ne vom confrunta cu lipsa totală a apei în cel mai scurt timp.”, conform lui Traian Pătrășcoiu, șeful Aparegio Gorj. Și la Turcinești, unde operator este tot Aparegio Gorj se pune problema apei la program. Edilul Dumitru Modrea amenință că va ieși din ADIA și va renunța la serviciile Aparegio Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS