Bob Dylan a fost acuzat de abuz sexual asupra unei fete de 12 ani, fapta petrecându-se în 1965, scrie Daily Star.
Acuzatoarea, J.C., are acum 68 de ani și spune că celebrul cântăreț i-ar fi dat droguri și alcool, înainte de a o abuza, în apartamentul cântărețului de la Hotelul Chelsea din New York. De asemenea, Dylan ar fi folosit amenințări și violența fizică, J.C. spunând că acestea au lăsat cicatrici emoționale care au afectat-o până în prezent. Reprezentanții lui Bob Dylan neagă ferm acuzațiile.
În documentele înaintate instanței, se susține că victima a suferit „suferință psihică severă, angoasă, umilință și jenă, precum și pierderi economice”.
J.C locuiește în Greenwich, Connecticut, stat care permite victimelor agresiunilor sexuale să depună cereri indiferent de cât timp a trecut de la presupusul incident.
Termenul de prescripție trecuse inițial pentru acuzațiile sale, dar Legea din 2019 a copiilor victime din New York permite supraviețuitorilor abuzurilor sexuale din copilărie să depună cereri până la 14 august 2021.