2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriEconomia României a crescut cu 6,5% în primul semestru al anului

Economia României a crescut cu 6,5% în primul semestru al anului

Produsul intern brut (PIB) a crescut cu 6,5% în primul semestru din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, pe serie brută, şi cu 6,2% pe seria ajustată sezonier, potrivit estimării semnal publicată marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În trimestrul II din acest an, PIB-ul a crescut cu 1,8%, comparativ cu trimestrul anterior, pe serie ajustată sezonier, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2020 economia a înregistrat o majorare cu 13,6%, potrivit Agerpres.

Produsul intern brut a înregistrat în trimestrul II din 2021 o creştere cu 13%

Potrivit datelor INS, Produsul intern brut a înregistrat în trimestrul II din 2021 o creştere cu 13% pe serie brută, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2020.

„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul II 2021 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul I 2021, publicată în comunicatul de presă nr. 174 din 8 iulie 2021. Astfel, rezultatele trimestrului I 2021, comparativ cu trimestrul IV 2020, au fost revizuite de la 102,9% la 102,5%. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană”, se menţionează în comunicatul INS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS