Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de numire a lui Dan Vîlceanu în funcția de ministru al Finanțelor. Dan Vîlceanu a depus jurământul miercuri după-amiază, în cadrul unei scurte ceremonii, la Palatul Cotroceni, informează Digi24.
Dan Vîlceanu a depus jurământul pentru funcția de ministru al Finanțelor, miercuri după-amiază, la Palatul Cotroceni, într-o scurtă ceremonie la care au participat atât premierul Florin Cîțu, cât și președintele PNL și al Camerei Deputaților Ludovic Orban.
La ceremonia de depunere a jurmântului președintele Klaus Iohannis nu a susținut niciun discurs.
Şedinţă „intempestivă” pentru un ministru susţinut doar de Florin Cîțu
„Îi mulțumesc premierului pentru susținere. Este onorant pentru mine că astăzi am primit votul colegilor, este o încerdere pentru care mă simt obligat. Ministerul de Finanțe este unul dintre ministerele foarte importante și nu am niciun fel de dubiu că voi face echipă bună cu prim-ministrul. Am lucrat foarte bine în comisia de finanțe și îmi doresc ca să preiau cât mai repede portofoliul”, a declarat Vîlceanu, după ce a fost validat de conducerea PNL.
Președintele PNL Ludovic Orban a declarat că ședința a fost una statutară, însă a fost convocată „intempestiv”, motiv pentru care nu au putut participa toți membrii Biroului Politic Național.
Acesta a precizat că a votat împotriva nominalizării lui Dan Vîlceanu, iar întreaga răspundere pentru această propunere este a premierului Florin Cîțu.