Polițiștii din Slatina au fost sesizați, pe 22 februarie, de o femeie de 60 de ani, din localitate, că, fiul său de 29 de ani, ar fi agresat-o fizic și i-ar fi distrus mai multe bunuri din locuință.
Împotriva bărbatului polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, acesta fiind confirmat ulterior de instanța de judecată, fiind emis ordin de protecție pe o perioadă de 6 luni.
În perioada 22 februarie – 16 august, bărbatul este bănuit că nu a respectat interdicțiile impuse prin ordinul de protecție, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție (6 acte materiale), distrugere (3 acte materiale) și violența în familie.
Ieri, poliţiştii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Ce poţi face dacă eşti victima violenţei domestice?
Să-ţi faci un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care poţi discuta despre abuz, care îţi pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care te pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le poţi da spre păstrare documentele tale importante, bani etc, numerele de telefon la care poţi apela la nevoie, lista cu obiectele de care ai nevoie în cazul în care trebuie să pleci.
Să te prezinţi imediat la Poliţie pentru a depune plângere. În situaţia în care poliţiştii constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică emit un ordin de protecţie provizoriu, pe o durată de până la 5 zile.
Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie pe o durată de până la 6 luni.
Să te prezinţi la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresiune şi obţinerea certificatului medico-legal. Încadrarea juridică a faptei se face în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale.
Să te adresezi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor.