9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinA murit cel mai înalt bărbat din SUA

A murit cel mai înalt bărbat din SUA

Bărbatul atestat de Guiness World Records drept cel mai înalt din Statele Unite ale Americii a murit la vârsta de 38 de ani, informează Antena3.

Este vorba despre Igor Vovkovinsky, de origine ucraineană, care s-a mutat în SUA în 1989 pentru tratament medical de specialitate.

Măsurând 234,52 centimetri (2,345 metri sau 7 picioare și 8,33 inci), Vovkovinsky s-a născut cu afecțiunea numită gigantism pituitar.

Pe când avea 27 de ani, el a apărut într-un show televizat, ocazie cu care a fost oficial măsurat de reprezentanții Guiness Book. Aceștia au stabilit că ucraineanul era, la momentul respectiv, cel mai înalt bărbat din Statele Unite, devansându-l cu o jumătate de inci pe deținătorul recordului precedent, ajutorul de șerif George Bell din Virginia.

„Toată lumea mă întreabă dacă sunt sigur că sunt cel mai înalt și n-am putut niciodată s-o dovedesc. Acum, că am acest certificat pe care pot să-l agăț pe perete, pot, în sfârșit”, spunea el după confirmarea din partea Guiness World Record.

Pe parcursul vieții, Vovkovinsky s-a confruntat permanent cu problema găsirii unor încălțări pe măsură și cu dificultăți atunci când trebuia să se deplaseze cu mașina.

El a murit la finele săptămânii trecute în spital, din cauza unei afecțiuni cardiace. În ultimele clipe i-au fost alături mama și fratele său.

În prezent, cel mai înalt om în viață, potrivit Guiness World Records, este Sultan Kosen, din Turcia, care măsoară 250,95 cm (8 picioare și 2,8 inci).

Cel mai înalt bărbat care a trăit vreodată și a cărui înălțime a fost atestată medical, este Robert Pershing Wadlow, din Illinois, SUA.

Acesta măsura 272,03 cm sau 8 picioare și 11,1 inci. El a murit în anul 1940.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS