6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatate(VIDEO) Valeriu Gheorghiță: În unele unități de învățământ vor fi amenajate puncte de vaccinare

(VIDEO) Valeriu Gheorghiță: În unele unități de învățământ vor fi amenajate puncte de vaccinare

Coordonatorul campaniei de vaccinare în România, Valeriu Gheorghiță, a declarat că în unele unități de învățământ vor fi amenajate puncte de vaccinare, astfel încât să se poată vaccina atât copiii cu vârsta de peste 12 ani, cât și părinții sau bunicii acestora și cadrele didactice, iar în cele mai multe situații vor fi organizate echipe mobile de vaccinare. Acesta a subliniat că varianta Delta tinde să devină dominantă în România, iar cei mai expuși sunt tinerii.

Conferință de presă

Conferința de presă susținută de conducerea CNCAV privind stadiul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Noutăți: – Autorizarea definitivă a vaccinului Pfizer BioNTech în SUA;- Vaccinarea în situații speciale; – Stadiul proiectului „Orașul vaccinează satul”; – Evaluarea funcționalității centrelor de vaccinare; – Vaccinarea la medicii de familie.#ROVaccinare #Romania #StrongerTogether #RomâniaÎnvingePandemia #TotulVaFiBine #PROvaccinare

Posted by RO Vaccinare on Tuesday, August 24, 2021

„Preocuparea de bază este de a crește accesul la vaccinare al copiilor cu vârsta peste 12 ani, dar vor avea posibilitatea să se vaccineze și cadrele didactice și părinții și bunicii copiilor. Vor fi cu siguranță școli cu cabinete de vaccinare de sine stătătoare, iar unde școala are în apropiere un centru de vaccinare nu se justifică alt centru.

Vaccinarea copiilor va putea fi făcută prin echipe mobile

În mediul rural, dar și în urban, vaccinarea copiilor va putea fi făcută prin echipe mobile. Ne dorim ca fiecărei școli să îi fie alocată o echipa mobilă de vaccinare”, a spus medicul militar, într-o conferință de presă.

De asemenea, pentru studenți vor fi amenajate centre de vaccinare în campusurile universităților.

Sunt semnale, deși încă lucrurile nu sunt foarte clare, că infecția cu varianta Delta ar putea cauza forme mai grave în rândul copiilor, iar tinerii și adolescenții sunt expuși unui risc mult mai mare de îmbolnăvire, varianta Delta fiind mult mai transmisibilă”, a mai susținut Gheorghiță.

În România s-au vaccinat împotriva COVID aproape 33.000 de copii cu vârsta între 12 și 15 ani

Conform datelor prezentate marți, în România s-au vaccinat împotriva COVID aproape 33.000 de copii cu vârsta între 12 și 15 ani, adică 4%, și peste 150.000 de tineri cu vârsta între 16-19 ani, adică 20%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS