Un profesor din Timişoara a fost filmat în timp ce dansa provocator în faţa unei tinere, cel mai probabil elevă, fiind aclamat de persoanele prezente.
Filmuleţul a fost realizat într-o tabără şcolară, în această vară, la Marea Neagră. Filmarea a fost postată pe Facebook, ulterior fiind ştearsă. Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a anunţat că va face o anchetă.
În filmare se poate observa cum profesorul îşi dă jos tricoul şi începe să danseze provocator în faţa unei tinere care era aşezată pe un scaun, în mijlocul mulţimii, precizează News.ro.
Filmuleţul a fost şters de pe reţeaua de socializare. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş au anunţat că vor deschide o anchetă pe marginea acestui incident.