7.9 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaLansare de carte la Muzeul Olteniei Craiova

Lansare de carte la Muzeul Olteniei Craiova

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman organizează vineri, la ora 11.30, în cadrul Festivalului de Literatură Transdanubiană, lansarea volumului „Studii despre Tetraevangheliarul grecesc de la Muzeul Olteniei din Craiova (sec. al XII-lea)”. Evenimentul este găzduit de Muzeul Olteniei Craiova – Secția de Istorie-Arheologie.

Volumul este publicat în ediție bilingvă, română-engleză, la Editura Mitropolia Olteniei, sub coordonarea colectivului de autori format din Ion Reșceanu, Mihai Ciurea, Carmen Bălteanu și Ion Sorin Bora. Traducerea din limba română în limba engleză a fost asigurată de Alina Reșceanu.

Volumul, intitulat „Studii despre Tetraevangheliarul grecesc de la Muzeul Olteniei din Craiova (sec. al XII-lea)”, disponibil în ediție bilingvă, română-engleză, este realizat de un grup de specialiști de la Facultatea de Teologie din Craiova și este dedicat cercetării preliminare a Tetraevangheliarului grecesc deținut de Muzeul Olteniei din Craiova.

Demersul științific urmărește să evidențieze și să promoveze, la nivelul mediilor academice din țară și din străinătate, un manuscris biblic aparținând lumii greco-bizantine a veacului al XII-lea, a cărui valoarea istorică inestimabilă așază Muzeul Olteniei în rândul instituțiilor de cultură importante de la nivel european care dețin astfel de documente. 

Lansarea de carte va fi moderată de Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, și este organizată în colaborare cu Muzeul Olteniei Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS