Cantina Liceului „Ştefan Milcu” din Calafat a fost transformată, de ani buni, în sală de bal în care se organizează nunţi, botezuri, cununii şi alte evenimente. Weekendul trecut, nunta nu a mai fost organizată în cantină, ci în curtea liceului. Deranjul şi sticlele goale de băuturi au fost vizibile şi la trei zile după eveniment. Reprezentanţii firmei care a organizat evenimentul spun că au un contract de concesiune cu şcoala pe mai mulţi ani atât pentru cantină, cât şi pentru un spaţiu din imediata vecinătate pentru o grădină de vară. Numai că un ordin al ministrului Sănătăţii prevede că, în spaţiile care aparţin unităţilor şcolare, nu se pot comercializa băuturi alcoolice.
Acest lucru este interzis şi pe o rază de 500 de metri faţă de strada de acces al elevilor în aceste unităţi. Nici unul dintre directorii care au condus liceul nu a contestat însă respectivul contract. Primarul oraşului spune că s-a dat amploare acestei situaţii fără să se ia în calcul faptul că reprezentanţii firmei au investit foarte mulţi bani în cantina respectivă şi în spaţiile aferente.
Ce spune directorul liceului
Imagini din curtea Liceului „Ştefan Milcu” au apărut, de curând, în spaţiul public, arătând o practică neobişnuită pentru unităţile de învăţământ. Se organizează nunţi şi botezuri în incinta unei cantine şcolare şi, de curând, astfel de evenimente au fost extinse şi în curtea şcolii. În urmă au rămas mese răsturnate şi sticle goale de băuturi alcoolice.
Gabriel Nacu, directorul liceului, spune că astfel de evenimente se organizează de zece ani în cantina şcolii, pe baza unui contract de concesiune, pe o perioadă de 20 de ani, între unitatea de învăţământ şi o firmă. În plus, în contract ar fi prevăzut ca firma să aibă câteva mese şi în imediata vecinătate a cantinei, dar, de această dată, s-ar fi extins mai mult.
„Există un contract între şcoală şi o firmă privată prin care cantina este concesionată pentru 20 de ani. Se organizează evenimente de cel puţin zece ani. În contract este prevăzută şi amenajarea unei grădini de vară în vecinătatea cantinei, dar nu pe atât spaţiu cât a fost folosit la ultimul eveniment”, a precizat Gabriel Nacu, directorul Liceului „Ştefan Milcu” Calafat.
Şcoala a încheiat un contract pe 20 de ani cu chirie fixă
Încheiat în 2010, contractul de concesiune a cantinei este unul prin care firma plăteşte o chirie fixă pe durata întregii perioade de derulare. Acest contract a fost încheiat pe mandatul unui manager care a ieşit la pensie şi a fost aprobat printr-o hotărâre a Consiliului Local Calafat. „Firma care a concesionat cantina plăteşte 1.600 de lei pentru fiecare eveniment, dar nu mai puţin de 15.000 de lei pe an. În mod normal, firma respectivă ar trebui să sesizeze şcoala pentru fiecare eveniment pe care îl organizează, dar nu a făcut niciodată acest lucru. A plătit chiria de 15.000 de lei şi utilităţile la fiecare şase luni”, a mai spus managerul Gabriel Nacu.
Nici unul dintre manageri nu a contestat însă acest contract nici pe tema chiriei şi nici pentru faptul că un ordin al Ministrului Sănătăţii prevede că „în incinta unităţilor pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor, precum şi pe strada de acces al elevilor în aceste unităţi (pe o rază de 500 m) este interzisă comercializarea sau expunerea spre vânzare a băuturilor alcoolice, băuturilor energizante, produselor de tutun, cafea, substanţelor psihoactive, alimentelor nerecomandate şi a altor produse interzise minorilor conform legislaţiei în vigoare”.
Şcoala ar avea de plătit dacă nu se respectă termenele
Prin închirierea acelei cantine ca sală de evenimente se schimbă şi destinaţia clădirii şi pentru acest lucru ar trebui un aviz al Ministerului Educaţiei. Nu se ştie nici dacă există un astfel de act. Managerul actual spune că acest contract nu a fost reziliat pentru că şcoala ar trebui să plătească sume mari de bani către firmă pentru că nu a respectat termenul contractual.
„Dacă s-ar rezilia contractul ar începe un proces. Şcoala ar trebui să achite sume mari de bani, pentru că firma a făcut investiţii mari: la acoperiş, la faţadă şi la interior. Asta ar însemna că nu respectăm termenul contractual”, a mai spus Gabriel Nacu.
În plus, potrivit managerului actual, cantina nu este împrejmuită pentru a fi delimitată de restul curţii unităţii şcolare.
Primarul din Calafat nu este de acord cu rezilierea contractului
Primarul din Calafat nu este nici el de acord cu rezilierea contractului dintre şcoală şi firmă. Ba, mai mult, spune că sesizarea că se fac evenimente în cantina şi în curtea şcolii a apărut pentru că s-a schimbat directorul liceului.
„Evenimentul a avut loc în vacanţă. Nu erau elevi la şcoală. Contractul este din 2010. În plus, chiria pe care o plăteşte firma şcolii, jumătate se duce la Consiliul Local. Nu cred că trebuie pus accent atât de mare pe această situaţie. Ar trebui să se citească cumva printre rânduri şi să se vadă că, odată ce s-a dat spaţiul, oamenii respectivi au făcut mari investiţii. Au făcut pe banii lor inclusiv aleile din curtea şcolii. De ce nu i-a întrebat nimeni de ce bagă banii din buzunarul propriu în acele alei?”, a spus Doru Mituleţu, primarul oraşului Calafat.
Întrebat dacă organizarea acelor evenimente contravine legislaţiei care interzice comercializarea băuturilor alcoolilce în şcoală şi în apropiere, şi dacă a fost schimbată destinaţia clădirii cu aviz de la Ministerul Educaţiei, primarul a spus că va analiza aceste aspecte. „Nu ştiu exact ce prevede contractul pentru că a fost încheiat în 2010. N-am decât să mă uit în contract şi să văd cum este”, a mai spus primarul Doru Mituleţu.
Printre altele, contractul are o clauză care le dă mână liberă reprezentanţilor firmei să intre în curtea şcolii oricând poftesc, inclusiv în timpul orelor de clasă. Iată ce scrie la articolul 7, litera e: „să se permită accesul personalului angajat şi al maşinilor de serviciu pe tot parcursul anului, indiferent de oră”.
Reprezentanţii firmei: Înainte şcoala organiza nunţi şi botezuri
Reprezentanţii firmei care a concesionat cantina spun că sesizarea că a fost organizat un eveniment în curtea şcolii este o „răutate”. De asemenea, aceştia susţin că nunţi şi botezuri erau organizate şi înainte de a închiria ei spaţiul respectiv.
„Firma este a familiei şi de 10-11 ani organizăm astfel de evenimente acolo în weekend. Acum au apărut nişte răutăţi, probabil, generate şi de schimbările de manageri. Noi avem un contract pe 20 de ani. Soţul meu l-a încheiat la vremea respectivă.
Nu am avut reclamaţii niciodată. Astfel de evenimente au fost şi înainte să închiriem noi. Le organiza şcoala şi nu plătea chirie, taxe, nimic.
Era un spaţiu degradat. Băgau acolo 1.000 de persoane şi când ploua puneau 10 ligheane. Am insistat să luăm noi acel spaţiu, pentru că, la vremea respectivă, nu erau aşa mari investitori în Calafat şi am vrut să îl modernizăm. Acolo am organizat nu numai nunţi, botezuri, ci şi evenimentele şcolii, baluri şi alte întâlniri la preţuri mai mici. Acum suntem contestaţi că am făcut acel eveniment în curte, dar prin contract avem prevăzută şi o grădină de vară”, a spus Mihaela Chiriţescu, reprezentantă a salonului pentru evenimente.
În ceea ce priveşte rezilierea contractului înainte de termen, reprezentanta salonului de evenimente a spus că va cere şcolii să plătească investiţiile, dar şi daune morale.
Mulţi inspectori şefi la ISJ, nici unul nu a văzut problema
Situaţia de la Liceul „Ştefan Milcu” din Calafat a ajuns şi în atenţia reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Aceştia spun că vor monitoriza situaţia, astfel încât evenimentele să nu perturbe procesul de învăţământ. ISJ nu spune nimic, însă, despre incompatibilitatea dintre organizarea de nunţi în curtea unei şcoli, aşa cum scrie în lege.
„Între unitatea şcolară și firma respectivă există un contract de închiriere realizat cu acordul Consiliului Local. Conform acestuia, se pot desfășura evenimente în spațiul respectiv în weekenduri, astfel încât să nu fie perturbat procesul instructiv-educativ. Inspectoratul școlar va monitoriza situația astfel încât niciodată să nu fie perturbat procesul de învățământ”, a precizat inspectorul şcolar Nicoleta Liţoiu, purtător de cuvânt în cadrul ISJ Dolj.