Veste tristă pentru fanii Serenei Williams (39 de ani), înaintea celui mai important turneu al finalului de sezon! Deținătoarea a 23 de titluri de Grand Slam s-a retras de la US Open 2021 din cauza unei accidentări la genunchi! Americanca este chinuită în continuare de o accidentare a tendonului, ce a împiedicat-o să participe și la Wimbledon. De asemenea, şi sora acesteia, Venus Williams, a decis să nu participe la ultimul Grand Slam al anului.
„În urma sfaturilor primite de la medici, am decis să mă retrag de la US Open 2021! Trebuie să mă refac după ce am avut probleme cu tendonul rupt. New York este unul dintre orașele mele preferate, un loc în care am jucat întotdeauna cu plăcere”, a fost anunțul campioanei din SUA
Nu s-a mai întâmplat niciodată în ultimii 23 de ani ca de la o ediție a Grand Slam-ului american să lipsească atât Serena Williams, cât și Rafael Nadal și Roger Federer.
Imediat după anunţul surorilor Williams, o altă jucătoare importantă a anunțat că nu va juca la US Open (30 august – 12 septembrie). Sofia Kenin, ocupanta locului 5 mondial, a fost exclusă de la US Open 2021, conform regulamentelor din tenis, după ce s-a infectat cu Covid-19! Kenin este campioană de Grand Slam, triumfând anul trecut la Australian Open.
Kenin, infectată cu Covid-19!
Sofia Kenin a anuțat, joi dimineață, că va rata turneul de la US Open din cauza Covid, cu toate că este vaccinată.
„Bună, am o veste dezamăgitoare! Recent, am fost testată pozitiv pentru Covid-19! Din fericire sunt vaccinată și astfel simptomele mele au fost destul de ușoare. Cu toate acestea, am continuat să am rezultate pozitive și, prin urmare, nu voi putea concura la US Open săptămâna viitoare. Am de gând să-mi petrec următoarele săptămâni acasă și să mă pregătesc pentru a juca bine în această toamnă. Vă mulțumesc!”, a spus Kenin.
Astfel, trei favorite ale gazdelor ratează turneul de la US Open, dotat cu premii în valoare totală de 57,5 milioane de dolari.
Citeşte şi: Bara, Talabă şi Fetecău, fără replică în primul tur al calificărilor de la US Open