3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMamele supraponderale, un factor de risc pentru cancerul colorectal

Mamele supraponderale, un factor de risc pentru cancerul colorectal

Copiii femeilor care au fost supraponderale în timpul sarcinii prezintă un risc crescut de a dezvolta mai târziu, în viaţa adultă, cancer de colon, arată un studiu american citat de 360medical.ro.

Excesul de greutate al mamelor este adeseori o cauză a suferinţelor celor mici, arată cercetările. Femeile supraponderale care încearcă să conceapă un copil prezintă un risc sporit de a avea un nou-născut cu probleme serioase, informează The Guardian.

Rezultatele pot explica de ce incidenţa cancerului de colon este în creştere

Un studiu publicat în revista de specialitate Gut arată că urmaşii femeilor care au fost supraponderale în timpul sarcinii au un risc mai mare de a dezvolta cancer colorectal. Rezultatele studiului ar putea explica de ce incidenţa cancerului de colon este în creştere în rândul tinerilor din Europa şi din alte regiuni dezvoltate.
„Dat fiind trendul în rândul populaţiei, în materie de obezitate maternală, a cărei prevalenţă s-a multiplicat cu şase din anii ‘60 încoace, e posibil ca, în următoarele decenii, să observăm povara în creştere a cancerului de colon timpuriu”, a notat echipa de cercetători.

Au fost urmărite datele a 18.000 de persoane

Specialiştii au analizat datele colectate de la femei care au obţinut îngrijire prenatală între anii 1959 şi 1966 în Oakland, California, informaţiile fiind obţinute din fişele lor medicale, în cele 6 luni de dinainte sarcinii şi până la naştere.
Apoi, au fost urmărite datele medicale a peste 18.000 de urmaşi direcţi ai mamelor supraponderale, din momentul majoratului până în anul 2019, monitorizându-se cazurile de cancer de colon.
Rezultatele au arătat că 68 dintre copii au dezvoltat cancer de colon la maturitate, cu jumătate dintre diagnostice puse înainte ca indivizii să împlinească vârsta de 50 de ani. Circa 20% din cei care au dezvoltat boala avea un istoric familial al maladiei.

Risc de 2,5 ori mai mare

După ce a analizat toate datele, echipa de cercetare a descoperit că urmaşii adulţi ai femeilor supraponderale în timpul sarcinii prezentau un risc de 2,5 ori mai mare să dezvolte cancer de colon, comparativ cu urmaşii cu mame subponderale sau cu greutate normală.
Echipa sugerează că substanţele nutritive primite de făt ar putea duce la schimbări ale metabolismului, în mecanismele de reglare a apetitului şi în structura şi funcţia grăsimii corporale. Şi expunerea la excesul de insulină sau la glicemia maternă crescută ar putea avea un efect negativ, spun cercetătorii.

Studiul prezintă anumite limitări

Totuşi, studiul prezintă câteva limitări, incluzând faptul că nu a urmărit indicele de masă corporală al urmaşilor, la vârsta adultă, şi nici nu a ţinut cont de faptul că părinţii şi copiii urmează adesea aceeaşi dietă şi pot împărtăşi o colecţie similară de germeni ai tractului intestinal. Echipa nu a putut determina nici dacă diabetul gestaţional al mamei joacă un rol.
Rezultatele cercetării americane vin să completeze studiile britanice, realizate de Cancer Research UK, care arată că persoanele supraponderale sau obeze, cu părinţi supraponderali, prezintă risc crescut de cancer colorectal.

Boala cunoaşte un trend ascendent

Conform unui studiu dat recent publicității în CA: A Cancer Journal for Clinicians (American Cancer Society), vârsta medie la care persoanele sunt diagnosticate cu cancer colorectal a scăzut până la 66, în 2016 (de la 72, în 1989).
Principalele aspecte din studiul respectiv, astfel cum au fost identificate și preluate de Jacqueline Howard (CNN), sunt:
• Jumătate dintre persoanele nou diagnosticate cu cancer colorectal au vârsta mai mică de 66 de ani.
• Dacă numărul celor peste 65 de ani nou diagnosticați cu această boală este în scădere, a crescut numărul adulților tineri (până în 50 de ani) diagnosticați cu cancer colorectal (de la mijlocul anilor 1990).
• Din 2012 până în 2016, rata de incidență în această din urmă grupă de vârstă a crescut cu 2,2% anual.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS